Participantă în perioada 3-6 iulie 2014 la Congresul Mondial de MMA de la Amsterdam, FR Kempo a demonstrat încă o dată aprecierea și respectul de care se bucură pe plan internațional în domeniul artelor marțiale mixte. Astfel, la Congresul Mondial de MMA, cu unanimitatea de voturi a țărilor reprezentate la congres, Amatto Zaharia, președintele FR de Kempo, a fost ales în funcția de Prim-Vicepreședinte al WMMAA-Europa, devenind astfel primul român care ajunge în board-ul de conducere al MMA-ului mondial. Trebuie amintit că din conducerea World MMA Association, alături de presedintele M-1 Global, Vadim Finkeltchein, fac parte atât legendarul Fedor Emelianenko cât și Joel Bouzou, președintele Academiei Mondiale Olimpice dar și președinte al “Peace and Sport”, organizație aflată sub înaltul patronaj al Prințului Albert II de Monaco.
Componenta Biroului-Executiv World MMA Association – Europa
Aleksander Engelhardt (Olanda) – președinte
Amatto Zaharia (România) – prim-vicepreședinte
Dmitri Kuvicika (Russia) – vicepreședinte
Rovșan Gasanov (Azerbaijan) – vicepreședinte
Carlo di Blasi (Italia) – vicepreședinte
În acest moment, având organizate la activ două campionate europene, un campionat asiatic, două cupe și un campionat mondial, World MMA Association este liderul mondial incontestabil în domeniul MMA-ului sportiv pentru amatori, devansând forurile concurente WMMAF și FILA. Mai mult decât atat, trebuie reamintit faptul că ultima ediție a campionatelor mondiale a avut loc în aceeași perioadă și locație cu Sportaccord World Combat Games, în deschiderea M-1 Challenge, în prezența a peste 10.000 de spectatori, la finale fiind prezent inclusiv Marius Vizer, președintele Sportaccord.