Jucătoarea de tenis Angelique Kerber (28 de ani, locul 2 WTA) a intrat într-o prelungită criză de formă și de rezultate după triumful surprinzător de la Australian Open. După finala de la Melbourne în care a învins-o pe Serena Williams, nemțoaica a mai disputat doar patru meciuri, pierzând trei!
Angelique Kerber a fost învinsă în primele meciuri pe care le-a susținut atât la turneul de la Doha (Qatar), cât și la cel de la Indian Wells (SUA). Aceste rezultate jenante pentru o proaspătă câștigătoare de turneu de Mare Șlem au determinat-o să caute ajutorul specialiștilor.
Angelique Kerber a apelat la sfaturile și la ajutorul lui Andre Agassi, fostul mare jucător de tenis american. Nemțoaica se antrenează în compania lui în Las Vegas, acolo unde s-a pregătit și Simona Halep, cu două săptămâni în urmă.
Înaintea ședințelor de antrenament cu Agassi și cu soția acestuia, legendara jucătoare de tenis Steffi Graf, românca se afla într-o situație foarte asemănătoare cu cea a lui Kerber. Sfaturile primite de la Agassi și Graf au ajutat-o mult pe Halep, care la Indian Wells a jucat mult mai bine, bifând pentru prima dată în 2016 trei victorii consecutive, înainte de a fi eliminată în “sferturi” de Serena Williams.