Armăsarul Ramon II a câștigat premiul ”1 mai” de pe hipodromul din Ploiești! Cei circa 800 de ploieşteni care au luat, duminică, drumul Hipodromului nu au avut ce regreta, show-ul hipic întins pe aproape trei ore fiind unul spectaculos, în special prin varietatea de curse propusă de organizatori.În afara celor patru întreceri oficiale de trap din program, spectatorii de toate vârstele s-au putut delecta şi cu o atractivă cursă de ponei, dar şi cu două spectaculoase curse demonstrative de galop.
Reuniunea a avut ca ”main event” Premiul de Mai, cursă semiclasică la startul căreia s-au aflat cinci cai şi l-a avut drept câştigător clar pe armăsarul Ramon II, condus de Cristian Slate. Învingătorul a intrat în posesia sumei de 1100 lei, fiind premiat cu o cupă şi o diplomă de către Viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea.
În celelalte curse de trap ale reuniunii s-au impus Umberto Csisco (Premiul Bianca), Renumit (Premiul Bon) şi Worldleader (Premiul Bavari).Premiul de Mai a fost încadrat de două momente extrem de gustate de public: o cursă de ponei, pe distanţa de 250 de metri, şi o primă cursă demonstrativă de galop, pe distanţa de 800 de metri.Întrecerea poneilor a avut la start cinci căluţi – Black Chocolate, Fulgerul Victorios, Blistkem, Calypso şi Mircea – şi a fost câştigată de poneiul Mircea, condus de Ana Neagu.Prima cursă de galop a avut patru cai la start – Rubor 20, Nataşa, Incredible Cole şi Meduza – şi a fost câştigată de iapa Nataşa, iar cea de a doua cursă demonstrativă de galop, cu cinci cai la start – Etalon, Karino, Shihan, Miruna şi Wabira – care a şi închis reuniunea de astăzi, i-a revenit armăsarului Karino.Următoarea reuniune va avea loc peste două săptămâni, pe 27 mai, atunci când se va ţine Premiul Constantin şi Elena, o alergare semiclasică rezervată cailor de 4 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1950 metri.