Astra forțează cu trei transferuri ”grele”. Cine e pe pe lista lui Șumi. Reacții

Comentează

Astra lui Marius Șumudică (antrenor suspendat pentru pariuri) vrea să fie campioana transferurilor în această vară. Dacă Budescu e aproape de o revenire, Săpunaru se mai lasă aşteptat, informează dolce-sport.ro.

Liderul echipe în turul sezonului trecut, Constantin Budescu e gata să revină la Giurgiu, a dezvăluit președintele Dani Coman: "E foarte atașat de club. Chiar ieri am vorbit cu el, a zis că într-o săptămână va fi apt de antrenament normal și, dacă ne vom înțelege cu chinezii de la Dalian Yifang, va rămâne la noi până în iarnă”.

"Revenirea mea la Giurgiu depinde dacă își doresc cei de la Astra. Dacă nu, pot merge liniștit înapoi. Trebuie să plătească o parte din salariu și ei. Mai am puțin din recuperare și o să stabilim după aceea. Cei de la Dalian mi-au spus, când am plecat, că m-ar lăsa cel mult 6 luni la altă echipă, dacă vreau acest luru. Nu neapărat în România", a declarat Constantin Budescu, la Digi Sport 1."Au și ei acolo o limită de jucători: trei stranieri. Dacă eu tot am pierdut o lună - două prin țară, vor să pună alt jucător și eu să joc împrumut. Dacă nu, voi reveni la Dalian, fără nicio problemă. A rămas să dau un răspuns după ce vorbesc concret să vedem ce îmi oferă ei. E posibil orice, fie să ajung la Astra, fie la Dinamo. Voi ajunge acolo unde o să fiu dorit mai mult. O să calculez situațiile, nu neapărat la bani", a adăugat mijlocașul român."Nu regret pasul făcut la Dalian. Eu le-am cerut să fac recuperare în România, pentru că avem o problemă mai veche. Acolo nu aveam condițiile necesare. Chiar dacă au foarte mulți bani, nu au o clinică de recuperare foarte bună. Am zis să revin aici să fac recuperarea", a mai spus Budescu.În China, Budescu (27 de ani) a jucat 266 de minute în 4 meciuri din 15 posibile și a oferit o pasă de gol. Dalian e pe locul 3 în a doua ligă chineză, cu 26 de puncte, la unul în spatele locului al doilea și la 5 în spatele liderului. Promovează doar primele două clasate. 1,2 milioane de euro a plătit Dalian Yifang pentru transferul definitiv al lui Constantin Budescu, în februarie 2016.

În schimb, Săpunaru tergiversează discuțiile. Fundașul a avut vacanță după turneul final de Campionat European și timp berechet să mai discute și cu alte echipe. "Tot aștept răspunsul ăsta de vreo  trei săptămâni de la el, tot îmi spune: «Dani, gata, luni îți zic! Dani, miercuri!»... Mai aștept. Se lasă el așteptat, dar e un jucător de calitate", a mai spus Dani Coman.Marius Șumudică a anunțat că Astra se află în discuții avansate pentru transferul lui Marcel Essomve, de la Dinamo.

"S-au accidentat și Niculae, și Alibec. Suntem în discuții avansate pentru Essombe. Mâine cred că se concretizează. Mai vrem și un vârf danez pe care eu îl cunosc bine. L-am vrut de ceva timp. Vorbim și cu Săpunaru, dar și cu Budescu. Săpunaru ne va răspunde mâine sigur. Dacă facem două transferuri din patru suntem principala favorită la titlu. Noi i-am pierdut doar pe Găman și pe Queiros. Am adus înlocuitori buni", a zis Șumudică, la Digi. 

Pe de altă parte, Denis Alibec, accidentat, se va recupera la Bologna."Cu siguranță va rămâne la Astra, cel puțin până la iarnă ramane”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Marin Andrei Cristian
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Termenul expiră pe 15 octombrie. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Și UDMR cere învestirea Guvernului Luca Niculescu: „Este soluţia corectă şi rapidă”
Ultimele știri
00:09
Papa Leon al XIV-lea a fost operat de cancer pulmonar, anunță Vaticanul
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
13 oct.
Despăgubiri de 30.000 de euro pentru o mamă concediată după ce a cerut să lucreze noaptea pentru a-și îngriji copilul
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
13 oct.
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
13 oct.
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
13 oct.
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?