Astra Giurgiu ocupă locul 4 la sfârșitul turului, cu 30 de puncte, la 13 de liderul Steaua. Giurgiuvenii sunt aproape calificați în cupele europene, în condițiile în care CFR Cluj, Petrolul și Dinamo, echipe aflate în apropierea lor în clasament, sunt în insolvență. Oficialii clubului pregătesc participarea în cupele europene de acum și încearcă să întărească echipa.Conform site-ului oficial al clubului, Astra l-a transferat pe fundașul stânga Nuno Pinto (28 de ani). Acesta a semnat un contract valabil până în vară, cu opțiune de prelungire din partea clubului.“Fost fotbalist al echipelor Boavista Porto, Nacional (ambele din Portugalia), Levski Sofia (Bulgaria) şi Tavria Simferopol (Ucraina), Nuno Pinto a venit din postura de jucător liber de contract, ultima echipă la care acesta a evoluat desfiinţându-se în urma conflictului armat din Ucraina. Cu prezenţe în Europa League şi cu apariţii consistente în primul eşalon din Portugalia şi Bulgaria, experimentatul Nuno Pinto completează lotul aflat la dispoziţia lui Oleg Protasov”, notează site-ul clubului giurgiuvean.