Autocarul în care jucătorii echipei naționalei sub 21 de ani de fotbal a României se deplasa spre aeroport, în Albania, miercuri de dimineață, a fost implicat într-un accident auto, scrie Fanatik, confirmarea fiind oferită de un oficial al Federației Române de Fotbal.
„Din fericire, absolut nimeni nu este rănit. Acum sunt informat de către ei. Toată lumea este bine. Erau în drum spre aeroport. Ştiţi, că meciul a fost la Elbasan, la o oră şi jumătate de Tirana. Erau în drum spre aeroport pe autostradă. Erau în autocar. Sunt mai multe maşini implicate. Nu ştiu să dau amănunte. Dar mă bucur că toată lumea este bine”, a spus Mihai Stoichiţă la Fanatik Superliga.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, accidentul a fost unul minor. În spatele autocarului s-a petrecut un accident, iar o mașină a ricoșat în autocarul României. „A fost ceva minor. Nimic grav. În 5 minute am plecat de acolo”, au transmis sursele GSP. Iar „tricolorii” au ajuns în timp util la aeroport.
Marți seara, reprezentativa antrenată de Daniel Pancu a pierdut la Elbasan, 2-3 cu Albania, după ce conducea cu 2-0 în minutul 58. Partida a fost prima din preliminariile Euro 2025.
ionels 13.09.2023, 17:10
Bine ca nu a fost nimic grav.
N3gry90 13.09.2023, 18:25
Poate așa se trezesc din amorțire, i-a zdruncinat puțin.
bituca 13.09.2023, 20:16
Au scapat teferi.
mica 13.09.2023, 21:04
Nimic grav.
EmiM 13.09.2023, 21:57
Bine că nu s-a întâmplat nimic grav