Bogdan Oprea, şeful unei firme de securitate: "Este ilegal să controlăm suporterii în chiloţi"

Comentează

Pentru a afla cu ce situaţii inedite s-au confruntat, de-a lungul timpului, firmele de securitate din România, Libertatea a stat de vorbă cu Bogdan Oprea, şeful BGS. “Elveţienii ascund obiecte pirotehnice în vagin sau în anus? Aşa, şi? La noi, astfel de metode au devenit ceva obişnuit. Suporterii români sunt foarte inventivi, iar cei de la Dinamo excelează când vine vorba de a introduce obiecte pirotehnice pe stadion. Pulberea este împachetată separat, fiind mai uşor de ascuns, iar părţile solide sunt dosite în funcţie de anotimp. Vara, când îmbrăcămintea e mai subţire, le ascund în părţile intime, adică sub penis, în vagin sau în anus. Dar şi în ţevile steagurilor, în scaunele persoanelor cu dizabilităţi sau sub branţurile pantofilor. Iarna, petardele sunt ascunse în fundul dublu al rucsacurilor sau în căptuşeala gecilor”, susţine Bogdan Oprea, şeful BGS. “Oricum, ar fi ilegal şi împotriva bunului simţ să controlăm fanii în chiloţi, nu se face nicăieri aşa ceva, şi cred că singura soluţie să stopăm acest fenomen e să facem legi mai dure pentru huligani”, ne-a mai declarat Bogdan Oprea.

Jandarmeria nu controlează fanii

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, spune că controlul corporal la porţile stadionului este atributul firmei private de securitate angajate de club, dar legea prevede doar un control sumar, efectuat prin pipăirea vestimentaţiei. "Au fost găsite obiecte pirotehnice în buzunare, lenjeria intimă sau în talpa groasă a pantofilor, care a fost tăiată şi lipită la loc, după ce au fost puse petardele. Dacă se aprind multe astfel de materiale şi se dovedeşte că e din cauza firmei de pază, atunci aceasta şi clubul sunt amendate", spune locotenentul.

"Vom continua să aprindem torţe!"

Fanii se disculpă şi spun că torţele, fumigenele, stroboscoapele şi flarele fac parte din cultura ultras. "Sunt lucruri împrumutate de la galerii din Turcia, Grecia, Italia sau Serbia, iar coregrafia şi spectacolul pirotehnic fac diferenţa între ultraşii diverselor echipe. Sunt chestiuni, care ţin de mândria şi identitatea noastră. Conducătorii fotbalului românesc încearcă să muşamalizeze neregulile pe care le fac şi aruncă vina pe noi, pentru toate relele din fotbalul românesc. Vom continua să facem ceea ce ne reprezintă. Oamenii nu sunt răniţi de torţe, ci de pulanul jandarmilor", spune conducătorul ultraşilor unui club bucureştean, sub protecţia anonimatului.

Ultraşii riscă 5 ani de puşcărie

Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional al Parlamentului României, a aprobat, pe 15 decembrie 2011, cu 235 de voturi "pentru", un vot "împotriva" şi două abţineri, propunerea legislativă a deputatului PDL Alin Trăşculescu privind combaterea violentei în sport. Astfel, "confecţionarea, deţinerea, încercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice altă operaţiune fără drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie, în incinta arenei sportive" este sancţionată cu închisoare de la 2 ani la 5 ani.

Elveţienii vor scanere la intrarea pe stadion!

Forţele de ordine din Elveţia se confruntă cu aceleaşi probleme. "Am descoperit de mai multe ori prezervative care conţineau mici obiecte pirotehnice în toaletele femeilor", spune Christian Python, responsabilul cu securitatea al Stadionului din Geneva. André Duvillard, comandantul poliţiei din cantonul Neuchâtel, ştie cum ar putea fi stopat acest proces: "Această mod de transport e specific traficanţilor de droguri. Pentru a contracara acest fenomen e nevoie de examene corporale mai amănunţite şi de instalarea de scanere, precum cele existente în aeroporturi".

Incidente

  1. Mai 1997 - La un meci Steaua-Dinamo, încheiat cu scorul de 3-1 pentru gazde, ultraşii dinamovişti au aruncat o ploaie de torţe, introduse în tobele aduse la meci, care au aprins rolele de hârtie din Peluza sud a Stadionului Steaua. De atunci, fanii "câinilor" sărbătoresc an de an "reuşita".
  2. Noiembrie 2009 - Doi fani ai Rapidului au fost reţinuţi de jandarmi, înaintea meciului cu Dinamo de pe teren propriu, deoarece au încercat să introducă în incinta stadionului materiale pirotehnice ascunse în pantaloni. Jandarmii au dezvăluit atunci că cei doi aveau introduse petarde chiar şi în fund.
  3. Aprilie 2011 - Jucătorii lui Dinamo au aruncat înaintea partidei fulare şi mingi celor 500 de fani care i-au însoţit în Ghencea, pentru partida cu Steaua. Unul dintre fulare a rămas agăţat de gard, a fost recuperat de jandarmi, iar înăuntrul său au fost găsite petarde. Clubul oaspete nu a fost sancţionat pentru că nu s-a putut dovedi cu probe video că fularul provenea din mâna unui dinamovist.
  4. Mai 2011 - La meciul Rapid - FC Braşov, contând pentru ultima etapă din Liga I, sezonul 2010-2011, o tânără de 18 ani a suferit arsuri grave pe faţă şi pe gât după ce suporterii au aruncat cu materiale pirotehnice spre teren. Şase persoane au primit interdicţie de a intra pe o arenă sportivă pe perioade de la unu la trei ani.
  5. Mai 2011 - La finala Cupei României, Steaua-Dinamo, scor 2-1, desfăşurată la Braşov, un suporter dinamovist a aruncat spre teren cu o torţă, care a ajuns pe gazon şi a fost aproape să-l lovească pe dinamovistul Gabi Torje, care tocmai se pregătea să şuteze spre poarta Stelei.
  6. Octombrie 2011 - Meciul Petrolul - Steaua a fost suspendat după evenimentele izbucnite în finalul primei reprize, când un fan al gazdelor a intrat pe teren şi l-a lovit cu bestialitate pe fundaşul stelist George Galamaz, iar ultraşii prahoveni au aruncat cu torţe în portarul Ciprian Tătăruşanu.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
21:01
Neptun Deep intră mai repede în producție decât era preconizat. Când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră
Analiză
20:54
Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere”
20:32
Un șofer și-a comandat online o mașină electrică, a plătit 60.520 de euro, iar după ce a condus-o un an și-a cerut toți banii înapoi
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză