UPDATE 20.20: Gică Hagi a confirmat, în exclusivitate pentru SportNews.ro, că scopul deplasării sale la Roma n-a fost nici pe departe legat de o eventuală vânzare a lui Ianis. "Am mers acolo doar ca să-l dau definitiv pe Bălaşa. Sunt mulţumiţi de el şi l-am dat definitiv. Nu am discutat nimic legat de Ianis", ne-a declarat "Regele".----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Gică Hagi este pe cale să dea marea lovitură: să îl vândă pe fiul său, Ianis, în vârstă de 15 ani, la o grupare celebră din Italia, respectiv AS Roma. Conform presei din Peninsulă, Hagi negociază chiar acum vânzarea băiatului său.
Jurnalistul Gianluca di Marzio a anunţat că Hagi senior se află acum în cantonamentul romanilor, de la Trigoria. De altfel, clubul AS Roma a co
nfirmat indirect prezenţa lui Hagi la Trigoria, postând pe facebook o poză a "Regelui" alături de două legende ale "giallorossi-lor", neamţul Rudi Voeller şi brazilianul Aldair.
Unul dintre conducătorii de la Viitorul Constanţa, clubul patronat de Gică Hagi, ne-a dezvăluit că, oficial, "Regele" i-a anunţat că merge în capitala Italiei cu altă problemă. "Noi ştiam că a plecat să discute despre situaţia lui Mihai Bălaşa (n.r. - un jucător cedat de Academia Hagi încă de anul trecut la AS Roma, care a fost şi rezervă la echipa mare). Nu cred că vrea să-l vândă pe Ianis. E prea tânăr şi Gică vrea să-l ţină lângă el. Au mai fost discuţii şi cu Galatasaray, şi cu Steaua, şi Gică n-a fost de acord să-l lase să plece. Dar cine ştie ce se poate întâmpla?", a declarat un oficial de la Viitorul pentru SportNews.ro.