Buletinul medical al naționalei după măcelul de la Astana. Cât de grave sunt accidentările lui Chipciu, Dragoș Grigore și Săpunaru | FOTO

Comentează

România a remizat în Kazahstan, 0-0 în preliminariile CM 2018, la capătul unui meci în care gazdele au jucat dur, peste limita regulamentului. Alex Chipciu, Dragoș Grigore și Cristi Săpunaru au părăsit terenul accidentați.Situaţia cea mai complicată e în cazul lui Alex Chipciu. Mijlocaşul lui Anderlecht a suferit o ruptură musculară, chiar în finalul primei reprize, când ar fi putut obține un penalty (nesuflat de arbitrul portughez De Sousa). Perioada de convalescenţă este de măcar o lună. Ca atare, şansele ca el să fie pe teren la disputa cu Polonia sunt minime.Dragoș Grigore, care a suferit o fractură de piramidă nazală, va fi aproape sigur apt la ora meciului cu leşii. Medicii l-au sfătuit să evite meciurile oficiale timp de două săptămâni, însă fundaşul se va putea antrena aproape normal. Se va proteja prin intermediul unei măşti de protecţie pentru următoarea perioadă, astfel că, dacă nu intervin alte probleme, jucătorul lui Al Sailiya (Qatar) va fi din primul minut pe teren cu Polonia (11 noiembrie, București).

Droagoș Girgore s-a accidentat în prima repriză.

Săpunaru a refuzat să fie consultat la un spital cu Astana

Cristi Săpunaru (Astra), care are şase dinţi sparţi, ar urma să evite contactele dure trei săptămâni. Iniţial, staff-ul medical a vrut să îl ducă la un spital din Astana, dar a renunţat la idee, urmând a fi consultat la venirea în ţară. Fundaşul a părut extrem de relaxat la sosirea pe aeroport, semn că există premise să revină mai repede de perioada anunţată. El se va putea oricum antrena normal, aşa că pe 11 noiembrie sunt toate premisele să fie apt, informează digisport.ro.

Arhiva foto

"Sunt mort, n-am dormit deloc. Dinţii sunt sparţi puţin”, a spus fundaşul care va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, în acest moment el neputând mănânce din cauza durerilor. În aceste condiţii, el va trebui să ia o pauză de la jocurile oficiale pentru aproximativ trei săptămâni, dar se va putea antrena.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
MONDEN
Raluca si iubitul israelian, Guy Kouris, în Albania
14:15
Imagini rare cu Raluka și iubitul ei cu 22 de ani mai în vârstă. Cum au apărut artista și Guy Kouris în Albania și Croația. „Peisaje superbe”
Valerie Lungu
14:08
Ce spune Valerie Lungu despre comportamentul de la „Asia Express”. De ce nu s-a putut baza pe logodnicul ei, Alex Gîlcă: „A avut o operație”
POLITIC
siegfried-muresan-declaratii-parlamentul-romaniei-18-septembrie-2026
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Ultimele știri
ExclusivInterviu
14:44
Ce e „regizat” la „Insula Iubirii”. Radu Vâlcan a dezvăluit ce pățesc concurenții dimineața
14:39
Un mecanic auto explică de ce e mai bine să te ferești de mașinile vechi de lux: „Nu cumpăra porcăriile astea”
14:35
Emisiunea „Burlacii: Foc în Paradis”, scoasă din grila Pro TV după prima săptămână de la debut. Unde se va difuza show-ul de saptămâna viitoare
14:30
Paradoxul european al supraturismului: orașele majore încearcă să oprească valul de vizitatori, în timp ce extind capacitatea aeroporturilor
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
baby-unica
13:58
Revista Baby Unica lansează ediția de toamnă și prima întâlnire din seria Baby Unica Talks
Vedere aeriană a localității Borșa
13:15
Pensiunile agroturistice din România pierd teren în fața turiștilor. Numărul de înnoptări a scăzut cu peste 12% în primele luni ale anului
Un bărbat numără bancnote euro dintr-un portofel. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
13:13
A muncit 43 de ani, inclusiv noaptea, în weekenduri și de sărbători, iar acum regretă că s-a pensionat: „Număr banii în fiecare zi”
Horoscop pesti pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan