Cadel nu a triumfat în nici o etapă grea de munte din “Le Tour” din acest an, însă a fost cel mai constant ciclist. Fără sprijin din partea echipei în căţărările din Alpi şi Pirinei, rutierul de la BMC şi-a adjudecat victoria în contratimpul de sâmbătă, când l-a surclasat pe contracandidatul său, luxemburghezul Andy Schleck (Leopard Trek). Ieri, ultima etapă până la Paris a fost de gală. Victoria sa, ca de altfel întreaga viaţă, s-a născut din suferinţă, pentru că a fost şi e un supravieţuitor.
La 8 ani era să-l omoare un cal
Când avea 8 ani, a fost lovit cu copita de un cal, iar impactul aproape l-a omorât. “Atunci s-a obişnuit Cadel cu durerea”, spune antrenorul său, Dave Sanders. După două ediţii pierdute la contratimp (2007 şi 2008), calvarul lui Cadel Evans s-a încheiat, iar australianul s-a răzbunat şi a fost un “car de foc” în etapa de sâmbătă de la Grenoble.
Cuprins:
Evans a mers perfect în cele trei săptămâni ale turului, iar la final a izbucnit în lacrimi, la fel ca şi soţia sa, pianista Chiara Passerini (foto). “Cum s-a însurat cu o profesoară de muzică? Simplu. El e un tip care meditează profund, dacă nu era ciclist, sigur ajungea om de ştiinţă sau muzician”, explică primul antrenor al lui Cadel, Dave Saunders.
Fotografii: EPA