Născut la 5 februarie 1965 la Săcele (Constanţa), Gică Hagi a făcut primii paşi în fotbal la FC Constanţa (actuala Farul), echipa la care a debutat în Divizia A în 1982, la numai 17 ani. Remarcat imediat de mai marii vremii, a dat 10 goluri în 20 de etape jucate, Hagi a ajuns, după numai un an, la Sportul Studenţesc. Cu ”studenţii”, a jucat pentru prima oară în cupele europene, după ce obţinuse locul 2 în campionat, cea mai bună clasare a alb-negrilor din istorie.
Luat de Steaua, după ce participase cu naţionala la CE 1984, a contribuit decisiv la cucerirea de către bucureşteni a Supercupei Europei, marcând unicul gol al meciului cu Dinamo Kiev (1987). La Steaua, Hagi a jucat o semifinală (1988) şi o finală de Cupa Campionilor Europeni (1989). Apoi, după participarea la CM 1990, a urmat o prestigioasă carieră internaţională. Mai întâi la Real Madrid (1990-1992), apoi la Brescia Calcio (1992-1994) şi din nou în Spania, la FC Barcelona (1994-1996). Singurele trofee europene cu un club din străinătate, Cupa UEFA şi Supercupa Europei (2000), le-a cucerit, însă, cu Galatasaray Istanbul, trupă al cărui tricou l-a îmbrăcat între 1996 şi 2001.
Gheorghe Hagi, a fost de 65 de ori căpitanul echipei naţionale a României, prima oară în 1985, la un meci cu Irlanda de Nord de la Bucureşti, din preliminariile CM 1986. În această calitate, i-a condus pe tricolori la două Cupe Mondiale (1994 şi 1998) şi două Campionate Europene (1996 şi 2000). După ce a renunţat la cariera fotbalistică, Hagi a îmbrăcat tricoul de antrenor. Mai întâi al naţionalei României (2001), apoi în Turcia, la Bursaspor (2003) şi la Galatasaray (2004 – 2005 şi 2010-2011). Cu Galata a luat singurul trofeu ca tehnician, Cupa Turciei în 2005. A mai antrenat Poli Timişoara şi Steaua, trupă pe care a calificat-o în grupele Ligii Campionilor.
Mai apoi, s-a implicat serios în proiectul ”Viitorul Constanţa”, reuşind ca într-un timp foarte scurt să urce echipa pe care o patronează în Liga I. Viitorul sună bine şi în familia Hagi, fiul său, Ianis fiind selecţionat în naţionala Under 15 a României.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.