Carmen Ilie a fost suspendată trei luni pentru consum de sibutramină

Comentează

Carmen e din Caracal şi a început handbalul la Clubul Sportiv Şcolar local, cu care a câştigat titlul la junioare. Transferată la Rulmentul, sportiva nu a apucat să se bucure prea mult de “bunăstarea” echipei braşovene, deoarece clubul a intrat rapid în colaps. În ianuarie 2010, şi-a depus memoriu la FRH, pentru că nu îşi mai primise salariul de câteva luni, şi a fost declarată liberă de contract. Imediat, a fost achiziţionată de CSM Craiova, liderul în Seria B a Diviziei A, cu care a promovat în acel an în Liga Naţională. Sportiva, care e şi studentă la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, are şi opt meciuri jucate pentru naţionala de tineret. Însă pe data de 12 aprilie 2012, Carmen a fost depistată pozitiv cu sibutramină, la testul antidoping de la finalul meciului cu Corona Braşov, din Liga Naţională.

Urma să ajungă la naţionala de seniori

Posibila jucătoare a naţionalei mari a fost suspendată 3 luni de la participarea în cadrul oricărei competiţii interne şi internaţionale.
Greşeala ei pare cu atât mai ciudată, cu cât cazul celebrului fotbalist Adrian Mutu, prins şi el dopat cu sibutramină, a fost extrem de mediatizat.

Ce este sibutramina?

Sibutramina se găseşte în pastilele de slăbit şi este un agent, care acţionează la nivelul creierului şi are rolul de a inhiba apetitul alimentar. În combinaţie cu alcoolul, medicamentele de slăbit pe baza de sibutramină au un efect asemănător cu acela dat de amfetamină, un drog folosit în scop recreaţional. De asemenea, creşte capacitatea de efort fizic, fiind inclusă pe lista substanţelor dopante.

Adi Mutu, aut nouă luni

În aprilie 2010, Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni şi a plătit daune de 6.000 €, după ce a fost descoperit pozitiv cu sibutramină la două controale în perioada în care evolua la Fiorentina. Pastilele de slăbit pe care le-a folosit Adi aparţineau mamei jucătorului şi au fost duse în Italia de sora acestuia.

Mai mult drogaţi decât dopaţi

Între cazurile de sportivi prinşi dopaţi în România în 2012 sunt şi cele ale baschetbaliştilor americani Lawrence (”U” Mobitelco Cluj), Wisseh (CSU Atlasib Sibiu) şi Hargrove (CSU Ploieşti), care s-au drogat cu canabis. Ultimul, cel mai bun marcator al echipei, a dispărut săptămâna trecută din ţară, după ce a fost suspectat că a continuat să consume droguri. Printre cei care au folosit substanţe interzise e şi un şahist: în urina lui Florin Dobre (CS Otopeni) s-au găsit urme de THC, substanţă activă în haşiş şi mari- juana. Înotătorul nevăzător Samuel Ciorap ( 18 ani/ CS Lamont) a picat testul comandat de Comitetul Naţional Paralimpic, pe 2 august, după ce s-a constatat că a utilizat clenbuterol şi epimetendiol pentru a-şi mări performanţele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
23:34
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
23:22
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză