Sorin Cârţu este urmaşul lui Marius Lăcătuş pe banca tehnică a Stelei. “Cârţu este noul antrenor al Stelei. Avem o înţelegere pe trei luni, dar să dea Domnul să ne despărţim după zece ani, dacă echipa va juca. De Paşte, Doamne ajută să fim pe primul loc!”, a declarat patronul Gigi Becali. “E o provocare, sper să micşorăm paguba din campionat. Mai sunt 14 etape, pe care le putem trece cu brio. Steaua poate realiza şi acum un parcurs bun în campionat”, a afirmat şi noul antrenor al roş-albaştrilor.
Cârţu, acum! Piţi, la vară50.000 de euro pentru trei luni
Cârţu, care va câştiga 50.000 de euro pentru cele trei luni petrecute în Ghencea, ar urma să îi predea ştafeta, la vară, lui Victor Piţurcă. “Suporterii îl vor susţine pe Sorin, pentru că în spatele lui se află Piţurcă. La vară s-ar putea ca Piţurcă să meargă în Ghencea. El va fi manager, caz în care Cârţu ar putea continua ca antrenor sau l-ar putea înlocui pe bancă pe Sorin”, a declarat Dumitru Dragomir, şeful LPF.
Au jucat table
După ce a semnat contractul cu Steaua, Sorin Cârţu s-a delectat jucând table cu noul său şef din Ghencea, Gigi Becali, şi cu Gigi Neţoiu, prezent şi el la negocieri. Întrebat dacă a fost bătut de Cârţu, Becali a evitat pentru câteva secunde răspunsul şi l-a comparat pe acesta cu Mitică Dragomir. “E la fel de bun ca Dragomir”, l-a lăudat Becali.
Cristi Tănase, avertizat
Abia instalat în funcţie, Sorin Cârţu i-a transmis un avertisment mijlocaşului Cristi Tănase, ale cărui evoluţii au lăsat mult de dorit în acest sezon. “Mâine (n.r. – astăzi) voi fi prezent la antrenament. Abia aştept să văd ce ştie Tănase”, a declarat “Sorinaccio”, dând de înţeles că va pune biciul pe fotbalistul de 24 de ani.
Foto & text: Anda Maxim

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.