Viaţa este făcută din şansă, dar şi din destin. Iar un proverb spun e că destinul şi-l mai face şi omul cu mâna lui. Pentru Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la gimnastică, acest lucru s-a dovedit a fi perfect adevărat. Cu aproape doi ani şi jumătate în urmă, Cătă era decisă să-şi construiască o carieră de antrenoare în gimnastică. Şi nu oriunde, ci la New York (SUA), în sala patronată de Teodora Ungureanu şi de Sorin Cepoi. Acolo, fetiţele erau numai ochi şi urechi la spusele Cătălinei, care, cu calm, le explica acestora tainele exerciţiilor de la sol, bârnă sau sărituri. Totul până într-o zi.
A fost ziua în care Cătălina a reîntâlnit- o pe buna ei amică din lotul olimpic al SUA, Alicia Sacramone (24 de ani), antrenată de românul Mihai Breştian. Atunci totul s-a schimbat într-o fracţiune de secundă pentru tripla medaliată cu aur de la Atena în 2004. “Alicia se retrăsese din lumea gimnasticii de performanţă. Mi-a spus că vrea să se reapuce şi m-a întrebat dacă nu vreau să fac şi eu acelaşi lucru! M-am uitat la ea zâmbind. Nu am spus nimic. Miam continuat treaba în sală. Un an mai târziu, Alicia concura cu succes pentru America. Eu eram în faţa televizorului. A fost momentul care m-a făcut să mă gândesc tot mai serios la întoarcerea în sportul de performanţă. Simţeam că mai am ceva de spus în gimnastică. Simţeam că mai am puterea să concurez cu succes la o Olimpiadă. Acum nu-mi pare rău că am îmbrăcat din nou echipamentul de sportivă. Mi-am propus ca la Olimpiada de la Londra să pot obţine un rezultat foarte bun. O medalie, cu echipa sau la individual, m-ar bucura enorm”, a precizat Cătălina Ponor pentru Libertatea.