„Emma Răducanu (locul 22 WTA), noua senzație a tenisul mondial care a impresionat întreaga lume după ce a câștigat titlul de la US Open venind din calificări, va juca la Cluj, la Transylvania Open. Tânăra de 18 ani va participa pentru prima dată la o competiție WTA în România, țara de origine a tatălui ei. Transylvania Open WTA 250 se anunță a fi o competiție de nivel înalt, cu jucătoare de top mondial. Favorita nr. 1 a turneului este dubla campioană de Grand Slam, Simona Halep”, se arată în comunicatul organizatorilor, citat de publicația locală Actual de Cluj.

„Sunt extrem de încântată să joc la Transylvania Open, în fața fanilor români. Tatăl meu este din România, așa că să particip pentru prima dată la o competiție WTA în țara în care s-a născut este un moment special și abia aștept să ajung la Cluj!”, a declarat Emma Răducanu, câștigătoarea US Open 2021, potrivit organizatorilor turneului, informează Agerpres.

Pe tabloul principal se vor afla 32 de jucătoare. Între acestea, Simona Halep (15 WTA), Elise Mertens (18), Emma Răducanu (22), Anett Kontaveit (23), Paula Badosa (27), Veronika Kudermetova (31), Ekaterina Alexandrova (32), Jil Teichmann (38), Ajla Tomljanovic (WTA) sau Irina Begu (58).

Competiția va avea loc în BT Arena, pe hard și va avea premii totale în valoare de 235.238 $.

Citeşte şi:

Emma Răducanu vine în România la turneul Transylvania Open, confirmă organizatorii evenimentului

Școlile rămân deschise și peste pragul de 6 la mie, anunță ministrul Educației

Florin Cîțu: Restaurante deschise doar pentru cei vaccinați, după incidența de 6 la mie

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Adevărul despre despărţirea Andreei Bălan de Tiberiu Argint. Artista ar fi făcut un scandal monstru
Playtech.ro
Adevărul despre despărţirea Andreei Bălan de Tiberiu Argint. Artista ar fi făcut un scandal monstru
"Abia te ţin oamenii ăştia". Şofer, pulbere de beat, sprijinit de pompieri ca să nu cadă în timp ce sufla în etilotest
Observatornews.ro
"Abia te ţin oamenii ăştia". Şofer, pulbere de beat, sprijinit de pompieri ca să nu cadă în timp ce sufla în etilotest
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Știrileprotv.ro
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021