Ciclistul Carol-Eduard Novak, medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice de la Londra: "Mi-am făcut copiii să plângă de fericire!" | EXCLUSIV

Comentează
Arhiva foto

Libertatea:Sincer, te aşteptai la o astfel de performanţă?
Carol-Eduard Novak: Să zicem că din punct de vedere matematic mă aşteptatam la acest lucru. Eram, totuşi, vicecampionul probei. Dar ştiţi cum e: Jocurile Paralimpice, la fel ca şi Olimpiada, se organizează din patru în patru ani. Depinde mult de forma sportivă din ziua de concurs. Recunosc că am fost destul de stresat, destul de tensionat, dar sunt foarte fericit că am încheiat atât de bine.
În calificări ai stabilit un nou record mondial...
Da, dar mult mai importantă era finala. Nu m-ar fi mulţumit doar doborârea recordului mondial. În finală am avut un timp normal, cu care însă am reuşit să mă impun.
Cum a fost la finalul cursei?
Foarte emoţionant! Laura, soţia mea (32 de ani), şi cei trei copii ai mei (Edvard - 8 ani, Edmond - 6 ani şi Ingrid - 4 ani) au asistat la cursă. Când am încheiat concursul, au venit lângă mine şi nu mai puteau de bucurie. Mi-am făcut copiii să plângă de fericire! Când spectatorii englezi au văzut scena, au început şi ei să plângă.
Pedalează 25.000 km pe anSă ne aducem aminte de începuturi. De ce ai ales să practici ciclism şi nu un alt sport?
Până la 20 de ani, înainte de a avea accidentul care a dus la amputarea piciorului, am fost patinator. Ciclismul îl practicam doar ca sport complementar. După accident, mi-am spus că viaţa de sportiv nu este definitiv încheiată. M-am apucat de ciclism şi nu regret.
Care a fost prima bicicletă cu care ai început să mergi?
(râde) Era un mountaine-bike care nu valora mai mult de 150 de euro. Acum am şase bicilete, care costă între şase şi opt mii de euro.
Câţi kilometri alergi într-un an?
Ajung şi la 25.000 de kilometri. Mă antrenez zilnic cam patru, cinci ore.
Ce îţi propui să faci după terminarea Jocurilor Paralimpice?
Cu siguranţă, voi merge cu soţia mea într-o vacanţă. Doar noi doi! Merită din plin acest lucru, pentru că ea a fost tot timpul alături de mine şi m-a încurajat să fac sport.












Şi-a construit singur proteza

În 2004, Carol-Eduard Novak a deschis o firmă pentru proteze şi dispozitive metalice, care astăzi funcţionează aproape ireproşabil. Având în vedere handicapul pe care el însuşi îl are, Edi a decis să-şi construiască singur proteza de la picior. “Nu avea sens să apelez la altcineva, atât timp cât eu eram implicat direct în această activitate”, a explicat campionul paralimpic.

Va fi premiat cu 35.000 de euro

Pentru medalia de aur câştigată la Jocurile Paralimpice, Carol- Eduard Novak (foto) va fi premiat de Guvernul României cu suma de 35.000 de euro. “Nu m-am gândit ce voi face cu banii. Oricum, mai importantă sunt medalia şi performanţa în sine”, a declarat medaliatul cu aur de la Londra.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
18:32
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
MONDEN
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
Ruxandra Luca | Foto: Facebook
16:47
Ce a pățit Ruxandra Luca în timp ce era în mașină pe o stradă din București: „Cât de singur să fii, ca să ajungi așa?”
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
18:19
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:33
Nicușor Dan, mesaj pentru alegătorii supărați pe el: „Asta era urgența, nu reformele rapide dorite de noi toți”
Ultimele știri
19:23
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
19:00
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
18:58
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
18:53
Cum te afectează noile reguli ale Uniunii Europene pentru ChatGPT, Reddit și Roblox
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
18:52
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare