Trecerea în neființă a fostului mare antrenor român Angelo Niculescu i-a întristat pe foști componenți ai generației Guadalajara 70.Lui Cornel Dinu (66 de ani) i s-a pus un nod în gât, după ce a aflat vestea: ”Of, mă așteptam. Îmi pare rău, dar nu pot merge la înmormântare. Nu pot să văd oameni morți. Nu mi-l închipui pe nea Angelo mort”. Câteva secunde de tăcere.”A fost un personaj unic, un om de o mare calitate. Nu a fost numai un antrenor de excepție, ci și un mare pedagog. A fost de un fair-paly ieșit din comun. Pentru noi, dispariția lui nea Angelo înseamnă un gol imens în suflete. Dumnezeu să-l ierte”, a încheiat fostul internațional cu vocea sugrumată de lacrimi.