Cristi Spetcu (25 de ani), cel care în ultimul an a cunoscut o reală ascensiune în circuitul Superkombat, are o poveste de viață desprinsă parcă dintr-un scenariu de film de acţiune.

S-a apucat de sport de mic, când părinţii l-au dus la înot. După juniorat, însă, a simţit nevoia unei schimbări, pentru a avea parte de mai multă acţiune, şi a rămas tot în bazin, dar în cel de polo. Pentru că deborda de energie şi deoarece îi plăcea să dea şi cu pumnul, “nu doar picioare pe sub apă”, după cum ne-a declarat, a ajuns la sala lui Ciprian Sora şi s-a apucat de K-1. A fost remarcat de Eduard Irimia şi a avut şansa de a lupta în Superkombat, promoţia numărul 1 în Europa. A adunat 4 victorii, a remizat într-un meci şi a pierdut o dispută, iar sâmbătă, pe 23 mai, va lupta cu un francez, Suliman Vaizelles, şi promite spectacol în ring.

“Chiar dacă pierd, vreau să fac spectacol, să fac un meci bun”, ne-a spus Spetcu, un obişnuit al stadioanelor, în galeria celor de la Dinamo. “Îmi place să merg în peluză la meciuri, să fiu în primul rând, chiar dacă de acolo încep scandalurile cu jandarmii. M-am bătut şi cu ei, şi cu steliştii la viaţa mea”, explică luptătorul, care are şi un regret: ”Aş vrea să pot da cu torţe pe stadion, dar nu e legal. Şi tonfele alea ale jandarmilor dor mai tare decât un pumn în ring”.

[responsive-video player=”youtube” identifier=”YHz-OdlBDJ8″ autoplay=”0″]

 

Superkombat Bucureşti, de pe 23 mai, va fi transmis LIVE VIDEO pe www.sportnews.ro, fanii K1 putând să îi vadă la lucru pe fraţii Bogdan şi Andrei Stoica, deţinătorul centurii mondiale “New Heroes”, ploieşteanul Amansio Paraschiv, noul star al diviziei uşoare Cristi Spetcu, Cristian Milea, Ciprian Şchiopu, Cristian Ristea, dar şi una dintre cele mai spectaculoase apariţii din ringul Superkombat, ciobanul din Coarnele Caprei, Bogdan Năstase.

Pe lângă spectacolul din ring, fanii prezenţi pe 23 mai la gala de la Bucureşti vor avea parte şi de momente artistice. În plus, în prima parte a evenimentului, cei mai buni luptători din ţară, reprezentând toate ramurile sporturilor de contact, printre care MMA, kempo, kyokushin sau box, vor lupta pentru a câştiga un loc în elita Superkombat. Astfel, Mădălin Crăciunică, Mirel Iacob, Cosmin Ionescu, Adrian Giurgiu, Claudiu Bădoi, Andrei Ostrovanu, Ionuţ Stanciu, Costin Mincu, dar şi absolventa de teologie şi totodată campioana mondială la kempo Cristiana Stancu sunt gata să bifeze un nou eveniment spectaculos.

Biletele pentru Superkombat World Grand Prix București costă între 20 şi 300 de lei, fiind disponibile AICI, în magazinele Orange, Vodafone şi Domo, dar şi la casele Sălii Polivalente.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.