Alexandru Maxim (24 de ani) este tot mai aproape de o despărţire de VFB Stuttgart, chiar în această iarnă. Internaţionalul român este nemulţumit de situaţia echipei sale, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării în Bundesliga, dar şi de statutul său de rezervă.Mijlocaşul este dorit de mai multe echipe din Anglia şi se gândeşte din ce în ce mai serios să accepte una dintre variante:
”Voi avea toată luna ianuarie, până va începe din nou campionatul, să văd ce se întâmplă, să văd ce îşi doresc de la mine. Apoi voi vedea ce decizie voi lua. Cu siguranţă, fotbalul mă va răsplăti, dacă sunt serios”, a declarat Maxim.
Până la un eventual transfer, Maxim şi-a pus câteva dorinţe de sărbători: ”Vreau sănătate de la Moşul, în primul rând, şi să îmi revăd familia”. Alexandru Maxim a evoluat în doar 10 partide pentru Stuttgart, în acest sezon, şi a marcat un gol. Echipa germană ocupă locul 15 în Bundesliga, cu 17 puncte obţinute în tot atâtea meciuri disputate.