Cuibul de viespi! Arestarea lui Gigi Becali deschide lupta pentru putere la Steaua, cel mai important club de fotbal al României

Comentează

Practic, izolarea lui Gigi Becali va deschide lupta pentru putere între taberele pe care latifundiarul reuşea să le ţină sub control. Deciziile lui Gigi Becali vor trebui puse în aplicare de cei aflaţi, încă, în libertate: Mihai Stoica - în calitate de oficial - şi Ioan Becali - ca membru al familiei. Aceştia tremură pentru libertatea lor, fiind inculpaţi în “Dosarul Transferurilor” şi având, la rândul lor, un viitor incert.
Ioan Becali

Şi ca membru al familiei, dar şi ca impresar, va deveni personaj central la Steaua.
Va decide politica de transferuri şi va negocia, probabil, în numele clubului, caz în care va fi obligat să renunţe la licenţa de impresar.
Şi-a pus în aplicare planul prin care vrea să-l alunge pe Mihai Stoica.
Teia Sponte


“Nu voi conduce eu Steaua. Gigi va conduce echipa din închisoare. Nu eu, nu altcineva”, a spus ieri omul de încredere al lui Gigi Becali.
Şi el, ca şi Ioan Becali, a trebuit să se supună atunci când Gigi Becali l-a impus pe Mihai Stoica. Va face tot posibilul să-l alunge pe manager.
Virgil Becali, “brelocul” lui Gigi, face ce îi va dicta Ioan Becali, fiind membru al familiei.
Mihai Stoica


Managerul se află într- o situaţie ingrată, nefiind dorit la Steaua decât de către Gigi, care îl consideră fratele lui mai mic.
Ceilalţi, Teia Sponte, Valeriu Argăseală şi Ioan Becali, l-ar vrea plecat.
Mai mult, Ioan Becali a plantat deja un “ghimpe” în coasta lui MM, pe Daniel Stanciu.
Laurenţiu Reghecampf


Singurul aliat al lui Mihai Stoica e antrenorul care a reuşit miracolul, câştigând titlul cu cinci etape înainte de final.
Tehnicianul şi soţia lui, impresarul Anamaria Prodan, au făcut legea, iar influenţa le era acceptată de patron.
Schimbarea de situaţie nu îi e favorabilă lui “Reghe”, care ia în calcul plecarea de la Steaua.
Ionuţ Luţu


Şoferul lui Gigi Becali şi-a pierdut pâinea, la prima vedere. Juca rol de bufon pentru Gigi, iar deacum încolo va avea însă misiunea să le ducă pe femei la biserică.
Gigi a lăsat cu limbă de moarte ca femeile din familia lui (soţia, sora şi fetele) să nu lipsească duminica de la biserică.
Luţu se va ocupa să-i procure lui Gigi episoadele din “Suleyman Magnificul”.
Cosmin Olăroiu


Ca prieten al lui Gigi Becali, a vrut să-i dea o mână de ajutor şi să-l găzduiască în Emiratele Arabe Unite (s-a aflat că patronul Stelei dorea să fugă în Dubai, şi nu în Israel).
Deţine sume importante de bani şi s-ar putea întoarce ca antrenor, dacă Reghecampf va decide să plece.

Fără party?

După condamnarea lui Gigi Becali, clubul Steaua a postat un comunicat: “FC Steaua e alături de George Becali, omul căruia i se datorează performanţele extraordinare din ultimul deceniu, perioadă în care clubul nostru a reuşit să cucerească trei titluri, o Cupă, o Supercupă, 9 calificări consecutive în Champions League şi Europa League, 5 calificări în primăvara europeană şi o semifinală de Cupa UEFA“.Bucuria steliştilor este umbrită de condamnarea lui Becali

În acelaşi context, e posibil ca echipa să renunţe la sărbătorirea titlului după meciul cu FC Braşov, din ultima rundă.

El e şeful pe hârtie! Clubul a scăpat de sechestru, pentru că, pe hârtie, boss e administratorul stadionului din Ghencea, Costică Geambazi

Ioan Becali, vărul lui Gigi, le-a dat asigurări atât suporterilor, cât şi jucătorilor, că Steaua nu va avea probleme chiar dacă patronul e la puşcărie.

“Nimeni, nici Teia Sponte, nici Virgil Becali, nu va mişca un deget fără acordul lui Gigi. Jucătorii trebuie să creadă că şeful lor e viu şi sănătos în penitenciar. Gigi va avea în continuare grijă de club. E inteligent încât, în acele 5-10 minute cât are voie la telefon sau în acele vizite de o oră, să comunice subordonaţilor lucrurile pe care trebuie să le facă”, a spus procuratorul Ioan Becali.
Chiar dacă a fost condamnat, asta nu afectează Steaua în mod direct. De şapte ani, de când afacerile sale sunt în atenţia organelor de anchetă, Gigi nu mai figurează în actele oficiale, acţiunile clubului fiind deţinute de nepoţii şi de apropiaţii săi.

E fiul surorii mai mari a lui Gigi

Mişcarea de după ce formaţia a prins semifinala de Cupa UEFA a salvat clubul, care ar fi putut intra sub sechestru dacă Becali ar fi fost patron în acte.
Cea mai titrată echipă a României îi aparţine, pe hârtie, lui Constantin Geambazi (58 de ani), administratorul stadionului din Ghencea, soţul surorii mai mari a lui Gigi Becali. Costică e acţionar majoritar, cu 56% din acţiuni.
Ceilalţi acţionari sunt Vasile Geambazi (37%), fiul lui Constantin, şi alţi doi nepoţi ai latifundiarului. Constantin e un tip retras şi discret, care urmăreşte meciurile din loja lui Gigi, dar nu e un apropiat al jucătorilor şi al oficialilor stelişti.

Isterie pe net pro şi contra Gigi

Pentru unii, Gigi Becali a devenit un martir, după ce a intrat la închisoare. Suporteri ai Stelei doresc să meargă în faţa puşcăriei pentru a-l susţine pe patron. Alţii se manifestă pe internet, printre cei care cer să fie graţiat numărându-se Mihai Stoica şi Edi Iordănescu. S-a făcut inclusiv o pagina pe Facebook pro-Gigi Becali: https://www.facebook.com/ GigiBecaliNevinovat. Există şi fani care se bucură că Becali nu mai este patronul Stelei. Ei au făcut, la rândul lor, o pagină pe Facebook: https:// www.facebook.com/Vinde.Steaua.

A rezolvat deja primul transfer?

Gică Hagi a povestit că luni seară, înainte ca Gigi Becali să se predea la Poliţie, patronul Stelei l-a întrebat în ce condiţii l-ar putea achiziţiona pe Aurelian Chiţu, jucător la Viitorul Constanţa. “Chiar şi în condiţiile astea grele, Gigi m-a întrebat duminică, după meci, dacă îl dau pe Chiţu. Este un fotbalist pe care îl doreşte mai multă lume”, a dezvăluit Hagi. Aurelian Chiţu are 22 de ani şi a marcat 7 goluri în acest sezon al Ligii I, având şi o selecţie la naţională. Gigi Becali a anunţat că va conduce Steaua din închisoare, astfel încât Chiţu ar putea fi primul transfer în noile condiţii.

«Decizia să nu te prindă în ţară. Uşcheala!»

Tocmai Gigi Becali a fost în ţară în momentul în care a primit o sentinţă definitivă. El, care declarase acum două luni: “Decizia definitivă nu trebuie să te prindă în ţară. Uşcheala! I-am spus asta şi finului Borcea. Numai prostul ăla de Boldea (n.r. - avocat) s-a predat. Nu faci niciodată aşa ceva, te duci într-o ţară în care nu există tratat de extrădare cu România. O decizie nefavorabilă împotriva mea ar fi ca şi cum ar veni sfârşitul lumii”. Culmea, Gigi a fost interceptat duminică seară, când ar fi vrut să plece în Emiratele Arabe, la amicul Cosmin Olăroiu, via Israel.

MM, apel la preşedinte

Mihai Stoica, managerul Stelei, unul dintre apropiaţii lui Gigi Becali, a fost alături de patron luni seară, în momentele premergătoare încarcerării la Penitenciarul Rahova. MM a postat ieri-noapte un mesaj pe pagina personală de Facebook, în care se întreabă cum s-a ajuns în această situaţie, la 23 de ani de la Revoluţie. De asemenea, Stoica susţine că Traian Băsescu (foto) poate îndrepta “o gravă eroare judiciară”: “Sunt convins că Gigi va câştiga împotriva României la CEDO. Cineva poate reinstaura democraţia într-un stat care tinde să se transforme într-unul poliţienesc. Numele lui e Traian Băsescu şi e Preşedintele României”.Citeşte şi:Cum se simte ACUM Gigi Becali şi ce se întâmplă în FAMILIA LUI, după plecarea în arest. Citeşte primul INTERVIU acordat de IONUŢ LUŢU
 
 
 


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie căreia vântul i-a suflat umbrela roșie și merge pe stradă prin ploaie
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
MONDEN
johnny depp si cage
10:45
10 vedete care au avut averi fabuloase și cum au pierdut totul
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
11:14
Un șofer de 21 de ani, care s-a plimbat cu mașina pe plaja Cap Aurora, are de plătit 10.000 de lei, după ce imaginile au ajuns în mediul online
10:59
Actorul Toma Cuzin a fost reținut. Firicel din Las Fierbinți a făcut accident cu permisul suspendat și pozitiv la DrugTest
10:51
Adevărul despre suplimentele pentru longevitate. Medicii geriatri spun ce obiceiuri simple prelungesc cu adevărat viața
10:48
O insulă de 110 hectare se vinde la preț de apartament în București: în anul 1891, de acolo se extrăgea un granit unic
TRENDING
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună
10:29
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1.900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună: „Un mod de viață mai flexibil”
O asistentă medicală o ajută pe o femeie în vârstă să se ridice de pe o canapea gri
09:39
Testul simplu de 30 de secunde care îți spune ce vârstă are corpul tău
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
09:14
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
O persoană îmbrăcată în costum de fantomă ține dovleci în aer liber
09:08
Cele mai bântuite locuri din lume. Castelele, insulele și hotelurile învăluite în legende sinistre pe care curajoșii le pot vizita de Halloween în 2026
Un bol obișnuit s-a dovedit a fi o piesă de valoare uriașă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
08:51
Un obiect cumpărat cu 3 dolari din târgul de vechituri le-a adus o avere uriașă după 6 ani: în lume mai există doar unul la fel
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia are nevoie de o proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
08:00
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia va avea nevoie de proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
Jandarmeria a folosit inclusiv tunuri de apă pentru dispersarea participanților de la mitingul din 10 august 2018. Sursă foto: Hepta.
07:53
Dosarul 10 august se judecă la trei zile după ce faptele s-au prescris: un nou termen la Curtea Militară de Apel București
Un bărbat îmbrăcat într-o geacă neagră și pantaloni închiși la culoare, mergând pe un trotuar pavat în timp ce ține o umbrelă maro deasupra capului, pe o ploaie torențială.
07:42
Val de frig, ploi în fiecare zi, lapoviță și ninsori, apoi încălzire. Prognoza meteo ANM până pe 8 noiembrie 2026
Ilustratie Targu-Neamt (15) copy
ExclusivReportaj
07:00
Oraşul în care oamenii se trezesc noaptea ca să facă duş sau ca să spele rufe la maşină. „Problema se va rezolva când voi schimba toată conducta. Sper ca la anul, pe vremea asta, să termin”, spune preşedintele CJ Neamţ
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?