Tragerea la sorți are loc joi, 17 noiembrie, la „Casa Fotbalului”, în sala „Nicolae Dobrin”. Partidele urmează să aibă loc 13/14/15 decembrie, de la ora 13:30, cu excepţia meciurilor televizate. Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF, a transformat tragerile la sorți din Cupă foarte mult față de ce era în trecut.
Cele 16 echipe calificate au fost împărțite în două urne, una de cinci echipe și una de unsprezece. De ce? Nimeni nu înțelege „sustenabilitatea” acestei decizii. Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.
Cum e posibil să avem „Derby de România” din optimile de finală
Dacă Steaua și Dinamo nu vor ieși repede din urnă, ca să prindă adversari din cealaltă grupă, se pot întâlni între ele. În egală măsură, sunt posibile și „derby-uri incendiare” precum Afumați – Mioveni sau Brăila – Luceafărul Oradea.
Iată urnele:
Urna A: Astra, Steaua, Pandurii, Dinamo, FC Viitorul, ASA Târgu Mureş, CSM Poli Iaşi, CFR Cluj, Dacia Unirea Brăila*, CS Afumaţi*, ACS Poli Tmişoara
Urna B: CS Universitatea Craiova, FC Voluntari, Gaz Metan Mediaş, CS Mioveni, Luceafărul Oradea.
* Dacia Unirea Brăila şi CS Afumaţi se află în urna A, deoarece au eliminat în 16-imi echipe din urna A (Chiajna şi, respectiv, FC Botoşani) şi le-au preluat statutul de favorite
Se grupează echipe din urna A cu echipe din urna B (5 jocuri) şi, în continuare, cele 6 echipe rămase în urna A se grupează între ele (3 jocuri).