Curling în România: de la probleme financiare și antrenamente în mall-uri și la Budapesta la miezul nopții, la senatorul gheții!

Comentează

Curling în România: argint la CE 2013, antrenor ceh

Curling în România: noroc cu senatorul, fost instructor de schi, care a înființat federația acum 8 ani. 30 de practicanți

Ce este și cu ce se mănâncă disciplina numită curling

Curling-ul poate părea pentru necunoscători un joc tare ciudat, cu un nume care – în limba română (a bucla, a încreți) – sună și mai ciudat. Chiar dacă faci un efort să înțelegi “terenul de joc”, cu toate liniile și cercurile, nu reușești prea ușor să îți faci o idee despre acest joc. Pare mai degrabă un biliard pe gheață sau o tablă gigantică de darts.

Curling-ul, născut în Scoția în prima jumătate a secolului al XVI-lea, se juca pe iazurile înghețate, utilizând pietre simple. Prima dovadă scrisă despre curling apare în 1511. Secvențe din acest sport au fost observate și în picturile artistului flamand Pieter Bruegel.Câteva modificări importante în ceea ce privește pietrele de joc s-au făcut în secolul al XVIII-lea, tot în această perioadă jocul devenind foarte popular și în America de Nord, unde a fost introdus de către emigranți. În concordanță cu spiritul anglo-saxon, curling-ul a fost mereu caracterizat de spiritul de fair-play, de eleganță și de control. Pasionații de curling au simțit ulterior nevoia de a se organiza în cluburi: astfel, primul club oficial, “Curlers of Kilsit” a fost fondat în 1716, la Stirlingshire. Crearea în 1838 a “Royal Caledonian Club” a însemnat și standardizarea regulilor de joc și a echipamentului folosit. Ulterior, în 1957, în Scoția, a fost manifestat pentru prima dată interesul pentru crearea unei federații internaționale. Au urmat o serie de cluburi importante înființate în SUA, Elveția, Franța, Germania, în perioada 1961-1967.Ca să înțelegi ce-i cu pista de joc, ar fi bine să afli care sunt principiile de bază în curling. Pentru că în curling strategia joacă un rol deosebit de important, de multe ori curling-ul e denumit “șah pe gheață”. Curling-ul este un sport de echipă, care se desfășoară pe o pistă înghețată. Scopul jocului este de a pune în mișcare blocuri de piatră de 19,96 kg, prevăzute cu mâner, și de a le direcționa cât mai aproape de centrul țintei desenate pe gheață, denumită “casa”. Fiecare echipă este compusă din patru jucători. Liderul este cel care execută prima lovitură, secundul este specializat în eliminarea pietrelor adversarilor aflate pe pistă, cel de-al treilea este cel care își asumă “mișcările înșelătoare”, în timp ce al patrulea echipier (“the skip”) este și cel mai experimentat, care stabilește tactica, își avertizează coechipierii la fiecare lovitură și care execută ultima lansare.Lansările pietrelor se efectuează cu respectarea liniilor și marcajelor trasate cu acest scop. Primele patru pietre sunt lansate de către cei doi lideri de echipă, urmate de alte patru lansări ale secunzilor, apoi încă patru ale celui de-al treilea echipier din fiecare echipă, pentru ca jocul să se încheie cu patru lansări efectuate de către cei doi skiperi. După fiecare lansare, intră în acțiune doi jucători (“sweepers”) ai echipei care face lansarea. Aceștia, cu ajutorul unei mături din material sintetic sau din păr de cal, pot ajuta piatra lansată să alunece mai repede, ștergând porțiunea de pistă aflată în fața pietrei. Odată ce piatra trece de centrul “casei”, pot intra pe pistă “sweeperii” adverși, care prin aceleași mișcări de ștergere a gheții din fața pietrei, pot determina piatra să iasă din casă.O piatră poate să lovească o piatră adversă, pentru a o scoate din aria de joc. Așadar, o echipă poate, la cererea căpitanului de echipă, să plaseze piatra în casă, acțiune denumită “draw”, sau poate să lovească o piatră adversă pentru a o scoate din joc. Aceste decizii sunt luate în funcție de strategia de joc, aleasă după diferitele situații care pot să apară pe timpul jocului. Punctele sunt acordate echipei care are una sau mai multe pietre mai apropiate de centrul casei, la sfârșitul tuturor lansărilor. În acest fel, la sfârșitul unui joc, numai una dintre echipe poate puncta. Se desfășoară zece manșe, scorul final fiind determinat prin cumularea scorurilor fiecărei manșe. Dacă scorul este egal, se desfășoară o extra-manșă, pentru departajare.

Prima Olimpiadă care a inclus proba de curling pe lista sporturilor a fost cea de la Chamonix, Franța (1924), Marea Britanie fiind câștigătoarea concursului olimpic masculin de gen. După aceea, timp de 50 ani, acest sport nu s-a mai aflat între disciplinele olimpice. A apărut din nou ca disciplină demonstrativă la Calgary în 1988. Curling-ul a fost repus în drepturi, definitive, la Nagano (Japonia), în 1998, an în care învingătorii au fost echipele naționale ale Elveției (în proba masculină) și Canadei (feminin). Peste patru ani, la Salt Lake City (SUA) au câștigat norvegienii la masculin și britanicele la feminin. În 2006, la JO de la Torino (Italia), Canada a câștigat medalia olimpică de aur în proba masculină, repetând performanța și în 2010 la Vancouver (Canada). La feminin, Suedia a obținut de două ori aurul, în 2006 și 2010.În România curling-ul este foarte puțin cunoscut, deși este sport olimpic. Federația Română de Curling a fost înființată de puțin timp. Un grup de brașoveni, avându-l în frunte pe Allen Coliban, instructor de schi în Poiana Brașov, a înființat în 2010 Federația Română de Curling acum câțiva ani. În clipa de față, sunt 30 de practicanți de curling, care se antrenează pe unde pot. Pentru că administratorii patinoarelor din țară sunt foarte reticenți, sportivii sunt nevoiți să se pregătească uneori noaptea. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri