Daniel Florea, primarul Sectorului 5, a fost exclus din FRF pentru că l-a ajutat pe Gigi Becali!

Comentează
Daniel Florea

Secretul de acum 10 ani pe care primarul Daniel Florea spera ca publicul să-l fi uitat: a fost exclus din FRF pentru că, în calitate de șef de comisie, l-a ajutat pe Gigi Becali în celebrul caz de corupție ”Valiza”!Primarul care a plătit 700.000 de euro către firma Libro Events, specializată în sifonarea banilor publici, are în trecutul său un episod tulbure.

Daniel Florea, 45 de ani, a intrat în politică prin fotbal, acum un deceniu.

Tânărul avocat Florea era, în 2008, președintele uneia dintre comisiile fotbalului condus de Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.

Comisia condusă de Florea se numea Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) și se ocupa cu judecarea chestiunilor discipliniare și a litigiilor dintre fotbaliști și cluburi.

Ea acționa ca o comisie de apel la FRF, ceea ce înseamnă că deciziile pe care le lua erau definitive.

A ținut partea Stelei și a lui Gigi Becali

În mai 2008, Gigi Becali, patronul Stelei, a oferit 1,7 milioane de euro jucătorilor lui "U" Cluj, ca să nu piardă meciul cu CFR Cluj. Dacă ”U” reușea, Steaua devenea campioană.

Dar CFR Cluj a câștigat partida cu 1-0, iar DNA a interceptat valiza cu bani. Procurorii au considerat actul ca pe o mită, căci prin condiția meseriei sale un fotbalist nu poate fi premiat de un alt club, fie și ca să joace corect, pentru că a a juca onest este de la sine înțeles.

E ca și cum ai da bani unui funcționar public ca să-și facă treaba.

În iunie 2008, în urma scandalului "Valiza", Comisia de Disciplină a FRF a hotărât depunctarea echipelor Steaua (7 puncte - tentativă de corupție) și U Cluj (6 puncte - tentativă de luare de mită).

Și l-au suspendat pe 2 ani pe Gigi Becali!

În iulie 2008, Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, al cărei președinte era actualul primar Daniel Florea, a votat pentru anularea pedepsei dictate de Comisia de Disciplină a FRF împotriva Stelei și pentru reducerea la 6 luni a suspendării dictate împotriva lui Gigi Becali.

În august 2008, Comitetul Executiv al FRF a decis ca Daniel Florea, Valentin Epure și Marian Lucu, membri ai Curții de Arbitraj pentru Fotbal, să fie revocați din cauza neregulilor constatate în cazul "Valiza"!

A intrat în conflict cu Mircea Sandu

Ulterior, Daniel Florea a acuzat că s-au făcut presiuni pentru ca el să fie îndepărtat.

"Mircea Sandu mi-a spus-o direct, în biroul lui. Lupescu m-a sunat de mai multe ori", a susținut atunci Florea, într-o intervenție la Sport.ro. Replica lui Mircea Sandu nu s-a lăsat așteptată: "El este un băiețel, o marionetă manevrată".

Daniel Florea a fost acuzat de matrapazlâcuri în cazul "Valiza" și de Florin Prunea: "Am auzit că membrii CAF au împărtit între ei 500 de mii de euro pentru a întoarce decizia luată de cele două comisii".

Scandalul din jurul cazului "Valiza" l-a îndepărtat temporar din fotbal pe Daniel Florea, în ciuda faptului că el era finul lui Ionuț Lupescu, în vremea aceea director în FRF.

Florea a revenit în 2009, când a devenit șef al Comisiei de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal de la Liga lui Dumitru Dragomir.

A fost judecător la Constanța

În afara perioadei petrecute în fotbal, Daniel Florea a fost judecător la Judecătoria Constanța (1995-1997, 1999-2003), consilier juridic pentru contractele de privatizare la CNM ROMLINE Constanța (1997), director la direcția de control din cadrul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (2005, 2006), director general al Direcției Generale de Control și Relații Publice din cadrul AVAS (2006-2007).

Ca politician, Daniel Florea a activat în PDL, partid din partea căruia a candidat la Senat, pentru ca ulterior să ajungă în PSD, mai întâi ca deputat de Călărași, apoi ca primar al Sectorului 5 din București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală