David Popovici a câștigat titlul de „Sportivul Anului” în Ancheta GSP: „Trebuie să renunți la asta, din păcate sau din fericire”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
David Popovici a fost ales „Sportivul Anului” în Ancheta GSP, ajunsă la ediția a 60-a. Pentru înotătorul de 21 de ani este al treilea astfel de trofeu, după cele din 2022 și 2024. Într-un interviu amplu acordat pentru Gazeta Sporturilor, Popovici a vorbit despre anul lui 2025, despre o cădere pe care n-o mai trăise, despre obsesia care te urcă, dar și despre liniștea fără de care, la un moment dat, nu mai poți merge mai departe.
Cuprins:
- „Cea mai importantă victorie” a fost, de fapt, decizia de a intra în apă
- „Am evoluat extraordinar de mult tocmai pentru că a fost foarte dificil”
- Tokyo versus Paris: diferența dintre „ignoranță” și presiunea pe care ți-o pui singur
- „Trebuie sacrificiu”. Și, uneori, trebuie să renunți la lucruri care par normale la 21 de ani
- Singapore: „Mi-am dat voie să simt cu adevărat”
- Medaliile și timpii care au venit după „roller coaster-ul” mental
- Obsesia care te duce sus și prețul pe care îl plătești după
- Ieșirea din rutină, hobby-urile și prezentul pe care încearcă să-l prindă
„Cea mai importantă victorie” a fost, de fapt, decizia de a intra în apă
GSP descrie punctul de cotitură al verii la Singapore ca pe o victorie care s-a întâmplat înainte de medalii. Într-o dimineață toridă, în fața a „câteva zeci de spectatori”, David Popovici și-a pus casca, ochelarii și costumul, a zâmbit și a plonjat, după câteva zile în care își dorea să plece acasă, nu se antrenase și „totul părea negru”.
Popovici spune că încă nu poate pune degetul pe toate cauzele acelui blocaj, dar explică rolul pe care l-a avut Taisia, prietena lui, în momentul în care a început să-și ordoneze gândurile. „Sufeream extrem de mult în imaginația mea”, povestește el, iar replica ei a venit ca un declic: nu ea ar fi fost dezamăgită dacă nu concura, ci el ar fi fost dezamăgit de el însuși.
„Am evoluat extraordinar de mult tocmai pentru că a fost foarte dificil”
Întrebat cum ar caracteriza anul, David Popovici le mulțumește celor care l-au votat și leagă creșterea lui de dificultate: „A fost un an în care am evoluat extraordinar de mult și am făcut acest lucru tocmai pentru că a fost unul foarte dificil”. Spune că a trecut prin provocări care l-au făcut „un om mai câștigat și mai trecut prin viață”.
În același interviu, el vorbește și despre tranziția personală. La 21 de ani, se uită la ultimii ani ca la o perioadă în care succesul a venit „foarte organic”, iar scena a crescut fără ca el să se schimbe, în esență, ca persoană. „Fac înot de performanță de pe la 7 ani”, spune el, și știa încă de la început că nu e ușor, chiar dacă îi place.
Tokyo versus Paris: diferența dintre „ignoranță” și presiunea pe care ți-o pui singur
David Popovici explică, în termeni direcți, diferența dintre Jocurile Olimpice de la Tokyo, când avea 16 ani, și Paris, când avea 19 spre 20. La Tokyo, spune că a intrat „fără niciun fel de așteptare”, în timp ce la Paris n-a mai reușit să oprească presiunea pe care și-a pus-o singur. Presiunea venită din exterior, adaugă el, nu e cea mai relevantă.
Iar David mărturisește că sportivii de top nu sunt „dumnezei” sau „semizei”, iar publicul ar câștiga dacă ar conștientiza asta, inclusiv ca să scadă așteptările uneori nerealiste. Tot în Japonia, el a fost desemnat cel mai bun înotător din lume în 2022.
„Trebuie sacrificiu”. Și, uneori, trebuie să renunți la lucruri care par normale la 21 de ani
Întrebat despre generația lui, despre echilibru și despre felul în care sportivii vorbesc azi mai des despre ce simt, Popovici pune lucrurile în ambele direcții. Spune clar că există „un adevăr irefutabil”: „trebuie sacrificiu”, „enorm de multă muncă” și renunțări. Enumeră inclusiv exemple foarte concrete, de la junk-food până la stat târziu, cluburi și petreceri.
„Trebuie să renunți la asta, din păcate sau din fericire, depinde cum o privești”, mărturisește el pentru GSP.ro
În același timp, campionul avertizează că cealaltă extremă, în care „nu te gândești deloc la ce simți” și trăiești doar pentru campionul din tine, te poate măcina. El spune că a trecut printr-o astfel de perioadă înainte de Paris și o descrie ca fiind „extraordinar de obositoare”, cu riscul ca, după ani de „lucrat ca un robot”, să ajungi „mai trist” și într-un punct „mai întunecat decât ai fost vreodată”.
Singapore: „Mi-am dat voie să simt cu adevărat”
După acel episod, Popovici spune că la Singapore și-a permis să simtă, să dea la o parte „personajul” pe care îl construise în minte, acel „atotînvingător” obligat mereu să câștige. Întrebat cât de mult trebuie să sapi în tine ca să-ți înfrunți fricile, răspunde că e un proces care poate dura „toată viața”.
În același timp, vorbește despre felul în care s-a schimbat raportarea lui la obiective după ce spune că a apucat să câștige „toate titlurile” și „toate medaliile” pe care și le-a propus, lucru care i-a luat de pe umeri o greutate pusă „singur”.
Medaliile și timpii care au venit după „roller coaster-ul” mental
A urcat pe podium la 200 m liber, cu 1:43,53, urmat de Luke Hobson cu 1:43,84 și Tatsuya Murasa cu 1:44,54, iar la 100 m liber cu 46,51 s, urmat de Jack Alexy cu 46,92 s și Kyle Chalmers cu 47,17 s.
Un detaliu care spune multe despre acele zile de dinainte de start este că Popovici recunoaște că a lipsit „vreo trei zile” înainte de Mondiale, lucru neobișnuit înaintea unei competiții de asemenea nivel. Dar cel mai important e, mai spune campionul pentru jurnaliștii GSP, să fii bine mental, liniștit, de un milion de ori mai important decât să fi făcut toate antrenamentele.
Obsesia care te duce sus și prețul pe care îl plătești după
Popovici spune că „trebuie” să fii obsedat, pentru că obsesia l-a alimentat în zilele grele, când nu mai voia să meargă la antrenament sau voia să iasă. Dar prețul, explică el, e că rămâi hipervigilent, atent la fiecare detaliu, iar unul dintre scopurile lui „în acest moment” este să lase „un pic” din obsesie și să se lase dus de val.
El descrie și schimbările din pregătire: până la Paris înota „80 de kilometri pe săptămână”, cu antrenamente lungi și uneori „trei antrenamente pe zi”, plus sală. După Jocurile Olimpice, spune că a început să lucreze cu „un alt psiholog”, pe care îl numește „psiholog de oameni”, pentru că avea nevoie să fie bine „ca om”.
Ieșirea din rutină, hobby-urile și prezentul pe care încearcă să-l prindă
Odată cu schimbările, Popovici a început să stea mai puțin pe telefon și pe social media și să-și lase loc pentru lucruri care îl pasionează, cum ar fi mașinile. Întrebat de jurnaliștii GSP cum arată o zi ideală în afara bazinului, înotătorul spune că duminica, de cele mai multe ori, e fără înot sau sală, se trezește fără alarmă, mănâncă un mic dejun copios și pleacă la drum, spre pădure sau munte, ca să-și „golească mintea”.
Iar când vine vorba despre viitor, Popovici spune simplu: „Chiar încerc să trăiesc mai mult în prezent. Pot să spun cum sper să fie ziua de azi. Sper să fie soare, să nu se înnoreze și sper ca oamenii care contează pentru mine să rămână sănătoși și atât.”
