DINAMO A CÂŞTIGAT CUPA ROMÂNIEI!!!! 1-0 cu Rapid

Comentează

Şi asta chiar dacă Rapid a început ceva mai bine, încercând să speculeze devreme slăbiciunile defensivei adverse. “Câinii” au stat la pândă şi au contraatacat în haită, la una dintre aceste acţiuni Marius Niculae trimiţând acrobatic şi milimetric alături. Puţin mai târziu, Surdu a irosit o mare ocazie pentru giuleşteni, exasperându-şi fanii. Singurul gol al partidei a fost marcat de Adrian Scarlatache în minutul 58, după un corner la care fundaşii şi portarul Rapidului au greşit în lanţ.
Triumf de 10.000 de euro
Degeaba au încercat ulterior vişiniii să dreagă busuiocul: atacurile lui Teixeira, Deac, Ioniţă şi Pancu nu şi-au atins ţinta. Moţi şi-a salvat echipa cu o intervenţie in extremis în minutul 86 şi i-a permis lui Dinamo să sărbătorească primul triumf în Cupa României din 2005 şi primul trofeu intern din ultimii cinci ani, performanţă pentru care fiecare elev al lui Bonetti vor încasa o primă de 10.000 de euro.
Bătaie cu jandarmii
Singurul incident major de la finala Cupei României s-a petrecut cu o oră înainte de startul meciului. Un grup de fani ai Rapidului s-a luat la harţă cu jandarmii în apropierea stadionului, dar altercaţia a fost oprită de intervenţia forţelor de ordine.
AŞA S-A TRĂIT MECIUL PE LIBERTATEA.RO:Min. 90+6 DINAMO CÂŞTIGĂ CUPA ROMÂNIEI!!! "Câinii" câştigă primul trofeu după cinci ani şi se califică în play-off-ul Europa League
Min. 90+5 Poate ultima ocazie a giuleştenilor: Grigore şutează pe jos, pe lângă poartă
Min. 90+3 Fostul dinamovist Gabi Torje nu-şi mai găseşte locul în tribunele National Arena şi suferă la fiecare acţiune a foştilor săi colegi
Min. 90 S-a terminat timpul regulamentar de joc. Şase minute de prelungire dictează arbitrii italieni
Min. 89 Emoţii pentru rapidişti! Rus ia o minge la picior şi pleacă spre poarta rapidistă, driblează doi adversari şi este oprit în ultimul moment de Oros
Min. 86 Rapid ratează INCREDIBIL! Ioniţă păcăleşte pasul la ofsaid al defensivei dinamoviste, este singur în flancul stâng, îi pune o minge perfectă lui Pancu în centrul careului, dar parcă de nicăieri apare Moţi, care respinge şi îşi scapă echipa de egalareMin. 85 Deac are o seară de coşmar! Pancu îi pune o minge perfect în şase metri lui Deac, dar acesta nu reuşeşte nici de această dată să-l învingă pe Naumovski şi îi exasperează pe fanii giuleşteniMin. 80 Ultima schimbare făcută de Răzvan Lucescu: a intrat Ioniţă, a ieşit Alexa. La dinamovişti, în ultima mutare, intră vârful Ţucudean
Min. 79 Pancu execută o lovitură liberă spre poartă, direct, de la aproximativ 30 de metri, iar "tunul" trece foarte puţin peste transversala lui Naumovski
Min. 75 Ocazie imensă a Rapidului! Şutul lui Deac, respins admirabil de Naumovski. Portarul dinamovist acuză însă o accidentare, şi Bălgrădean se încălzeşte pe margineMin. 74 A doua mutare şi la rapidişti: iese Ovidiu Herea, intră Daniel PancuMin. 73 Lansare pentru Marius Nicule, dar Dani Coman iese mult în afara careului, ajunge primul şi degajează
Min. 71 Intră la "câini" şi cel mai bun pasator din Liga I, Cătălin Munteanu. A ieşit Ionel Dănciulescu
Min. 69 Dinamoviştii mută şi ei: a ieşit Alexe, intră Pulhac
Min. 64 Schimbare la Rapid: iese Surdu, intră Grigorie
Min.63 Furie rapidistă abătută asupra careului dinamovist, după deschiderea scorului. Trei ocazii mari, irosite de giuleşteni
Min. 58 GOOOOOL DINAMO! "Câinii" deschid scorul prin golul lui Scarlatache! Fundaşul dinamovist vine din linia a doua la un corner, este nemarcat şi înscrie cu uşurinţă!Min. 52 Se pregătesc două mutări importante în cele două garnituri: Pancu, la Rapid, şi Cătălin Munteanu, la DinamoMin. 46 A reînceput partida!Min.45+1 Prima repriză se încheie, la capătul unui spectacol superb, care promite multe şi pentru partea secundăMin. 44 Ultimă mare ocazie a primei părţi la şutul lui Bozovic, spre colţul lung, care ocoleşte însă de puţin poarta lui Naumovski
Min.38 Două şanse de gol importante ale dinamoviştilor în două minute: pătrunderea lui Alexe, stopată de defensiva giuleşteană, şi un minut mai târziu şutul surprinzător al lui Curtea, scos cu greu de Dani Coman
Min. 24 : Şut din întoarcere Ciprian Deac, de la 16 metri, însă balonul trece peste poarta dinamovistăMin. 19 Ocazie mare şi pentru Rapid, la capătul unui atac construit cu minuţiozitate, însă Surdu nu reuşeşte să împingă mingea de la doar câţiva metri, în poarta lui NaumovskiMin. 15 Marius Niculae este la un pas de deschidere scorului, cu o foarfecă laterală de la 12 metri, puţin pe lângă poarta lui Coman. Cea mai frumoasă fază de până acum!Min. 9 Pătrundere superbă Mihai Roman pe partea dreaptă a ofensivei rapidiste, însă tot efortul este spulberat de o centrare către nimeni, care sfârşeşte faza
Min. 7 Alexe sprintează pe partea stângă şi îl lansează în adâncime pe Scarlatache, însă mingea este imprecisă, dar întreaga peluză dinamovistă îl aplaudă pe mijlocaş.
Min. 6 Ritm nebun în acest început de meci, semn că jucătorii au înţeles miza acestei finale
Min.3 Rapid începe meciul mai determinată, însă şutul lui Alexa, de la aproximativ 20 de metri, este blocat de apărarea lui Bonetti
Min. 1 Meciul începe în atmosfera absolut senzaţională creată de zecile de mii de suporteri prezenţi în tribunele National Arena
Foto: Gabi Pătruţ; Gazeta Sporturilor























Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
19:53
Un iaht cu patru oameni la bord s-a scufundat după ce a fost atacat de un cașalot, în mijlocul Oceanului Pacific
19:32
O rusoaică a stârnit furia elvețienilor după ce i-a insultat și le-a numit țara „un azil de bătrâni prea scump”
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale