Dinamoviștii n-au primit cu zâmbetul pe buze vestea că Gabriel Tamaș a semnat cu Steaua. Fundașul a negociat cu ambele echipe, dar a ales rivala de moarte a alb-roșilor. Gabi Tamaș (31 de ani) a evoluat în Ștefan cel Mare în trei perioade de timp: 2002-2003, 2004-2005 și 2008-2009.
"Era un jucător în jurul căruia voiam să reconstruim Dinamo. Ieri am avut o discuție în paralel. Probabil că nici Steaua nu a știut că discută cu noi, așa cum nici noi nu știam că discută cu ei. Nici nu am emis pretenții că am putea să ne luptăm cu Steaua. Nici nu e bine, există și în străinătate un respect între echipele mari.
Ne-am întâlnit ieri după-amiază (n.r. miercuri, 14 ianuarie) la sediul clubului și i-am făcut o ofertă. Aseară ne-am întâlnit toți 3. A spus că ar accepta dacă am oferi o sumă anume. L-am sunat pe domnul Negoiță, iar el s-a dus și s-a văzut cu dumnealui și cu șefii clubului. Spunea că dacă ar fi să aleagă între Steaua și Dinamo, oricând ar accepta oferta de la Dinamo, dacă ar putea să-l mulțumească. L-am întrebat ce l-ar mulțumi și mi-a spus care ar fi suma. Azi-noapte și azi-dimineață i-am confirmat că suntem de acord să îi oferim ce a cerut. Ne-am înțeles și urma să vină cu Florin Manea la club. Pe la ora două m-a sunat și mi-a spus că s-a înțeles cu Steaua. Eu zic că oferta noastră era apropiată de cea a Stelei, chiar dacă era inferioară. Vreau să se înțeleagă că noi i-am dat ce a cerut", a declarat managerul general de la Dinamo, Daniel Stanciu, pentru Digisport.