Unele răni nu se cicatrizează niciodată. Dominique (22 de ani), fiica Adrianei şi lui Mişa Klein, depune mărturie. “Cel mai greu nu îmi e pe 2 februarie, ci pe 10 decembrie, de ziua lui! 10.12.2012 ar fi însemnat «Happy 53th, Daddy!» (n.r. - «La mulţi ani, tati, la cea de-a 53-a aniversare »). Cea mai sumbră şi dezolantă urare a vieţii mele! În fiecare an, în aceeaşi zi! Cu alte imagini şi întrebări despre cum ar fi fost dacă... Un lucru e cert: la o urare plină de iubire din partea fetiţei lui, răspunsul ar fi fost zâmbetul şi privirea lui călduroasă! O matematică raţională ce mă umple de pozitivitate şi bucurie. Tu trăieşti mai departe prin mine, tati!”, e mesajul frumoasei tinere pe un site de socializare.
Dominique a absolvit Facultatea de Studii Europene şi Relaţii Internaţionale din Cluj-Napoca, secţia germană. A fost stagiară şi la Parlamentul European. “Da, tati, fetiţa ta şi-a luat zborul! Studiază, lucrează, aspiră şi visează! Amintirea ta mă face puternică, mă provoacă să-mi împing limitele tot mai departe. Îmi dai forţă, tată!”, scrie tânăra pe site-ul ei.
La Hunedoara, oraşul natal al lui Mişa, au avut loc ieri manifestări dedicate fostului internaţional. De la 9.30, la Eurocenter s-a disputa turneul de sală “Memorialul Klein”. La 12.30, familia s-a întâlnit cu fanii Corvinului. Apoi, cei 300 de suporteri au plecat spre statuia ridicată în memoria sportivului, unde, la 13.00, s-au depus depus coroane. La 13.30, la Hotelul Rusca s-a proiectat filmul omagial dedicat lui Klein şi a fost premiat cel mai bun jucător de la FC Hunedoara (Liga a III-a). La 20.00, s-au lansat 20 de lampioane alb-albastre, în zona statuii cu bustul lui Mişa.