După ce Kanal D a prezentat imagini uluitoare cu gazonul adus din Italia, care era aproape negru când a fost descărcat din TIR-urile în care a stat 10 zile, Dumitru Dragomir a detaliat, ieri: “La sosirea în ţară, au vopsit gazonul în verde, pentru că era prea uscat. Abia apoi l-au plantat. Primăria şi FRF au fost păcălite. Cu toate că între data meciului cu Argentina, programat iniţial pentru inaugurarea Naţional Arena, şi cea a întâlnirii cu Franţa a trecut aproape o lună şi gazonul putea fi schimbat, nu s-a făcut acest lucru. A fost o escrocherie, iar Primăria trebuie să ceară daune”.
Gazonul cu care ne-am făcut de râs la meciul cu Franţa a fost decopertat luni şi ieri şi a fost aruncat la gunoi. Practic, 100.000 € din banii publici s-au dus pe Apa Sâmbetei.
Cuprins:
De azi, olandezii de la Hendriks-Graszoden vor începe montarea noii suprafeţe de joc, lucrările urmând să fie finalizate sâmbătă. Dacă preţul acestui gazon va fi suportat de antreprenorul Max Bogl, Primăria Capitalei trebuie să mai plătească aproximativ 1.000.000 € pentru a achiziţiona o instalaţie de microclimat la nivelul solului.
Bătaie de joc în toată regula la montarea covorului de iarbă de la Naţional Arena. Nu numai gazonul de pe stadion a fost aşternut deja uscat, ci şi cel pus împrejurul arenei! Ieri, fotoreporterul Libertăţii a surprins instantanee cu spaţiile verzi de pe lângă stadion, care, pe o mare parte din suprafaţă, erau pur şi simplu uscate.