Lecții de la EAFF Conference League, noua ligă de fotbal pentru amputați care s-a jucat la București: „În România încă se mai arată cu degetul”

Comentează
FCSB - Panathinaikos, EAFF Conference League
Reportaj

Pe 24 și 25 septembrie, la București, a avut loc ediția inagurală a EAFF Conference League, o nouă competiție europeană de fotbal dedicată persoanelor cu amputații. La baza sportivă FCSB, pe Drumul Leordeni 106, patru formații europene au fost prezente pentru a se lupta la trofeu.

FCSB (România), Maccabi Haifa (Israel), Panathinaikos (Grecia) și Ayr United (Scoția) au disputat 3 meciuri de fiecare, la finalul cărora israelienii au ridicat trofeul deasupra capului, cu 9 puncte obținute, 12 goluri marcate și niciunul primit. Pe locul al doilea s-a aflat Ayr United, la egalitate de puncte cu FCSB (4 ambele), dar cu un golaveraj mai bun decât formația românească. Panathinaikos a încheiat pe ultima poziție, dar a oferit și cel mai frumos meci al competiției, cel de închidere, un 2-3 cu FCSB extrem de disputat.

Un sport în care e greu să numești învinșii

Însă, la fel ca în cazul unor sporturi precum baschetul în scaunul rulant, la final ai impresia că nu prea există învinși aici. Există învingători, cei care ridică trofeul deasupra capului la final, cei care se bucură poate un pic mai mult, dar după aproximativ o oră de joc, e greu să te uiți la oamenii de pe teren și să-l califici pe vreunul dintre ei drept „învins”.

Fotbalul dedicat persoanelor cu amputații este un sport destul de nou, Federația Europeană (EAFF) fiind fondată în urmă cu 11 ani, în 2015. De atunci, au fost organizate 3 turnee europene, a fost înființată și o Ligă a Campionilor și sportul a ajuns să numere peste 20 de echipe naționale implicate și mii de fotbaliști pe întregul continent. În România, Betano susține acest demers prin implicarea sa cu platforma „Imposibilul devine posibil”, dedicată incluziunii prin sport și creșterii vizibilității sportivilor cu dizabilități.

FCSB - Panathinaikos, EAFF Conference League

Libertatea a asistat la meciul de închidere al competiției, FCSB - Panathinaikos (3-2), și am vorbit apoi și cu doi dintre protagoniști, pentru a înțelege mai bine efortul depus de aceștia, nu doar partea vizibilă de la marginea terenului.

Micile momente, mai spectaculoase decât golurile

Pe gazon, FCSB s-a impus la capătul unei partide extrem de disputate, după ce a fost condusă de 2 ori, cu 0-1 și 1-2, grație mai ales unei evoluții excelente din partea lui Ștefan Dogaru. A fost prima victorie obținută de FCSB în turneu, după un egal cu Ayr United (1-1) și o înfrângere cu Maccabi Haifa (0-6).

Pe cât de spectaculoase au fost unele dintre goluri (inclusiv o reluare din lovitură liberă și una cu capul din partea grecilor), ceea ce ne-a rămas în minte la final au fost alte momente, ceva mai mici. Un fault făcut de un fotbalist de la FCSB în urma căruia primește cartonașul galben, dar înainte de asta e trimis de unul dintre colegi să-și ceară scuze, un moment în care un jucător aleargă cu disperare spre o minge pe care în mod clar nu o mai poate prinde și mai ales lipsa acută de injurii sau certuri. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă de fair-play total, sub încurajările celor aflați pe margine.

Deși echipa din România s-a impus cu 3-2, FCSB a terminat pe locul 3, despărțită de poziția de vicecampioni doar de golaveraj. Bogdan Mihail Stanciu, de la FCSB, ne-a explicat după meci: „Noi (n.r.: România) și în Liga Națiunilor anul trecut am bătut 7-0 pentru prima oară în istoria noastră. Acum nu prea a mers, ținând cont că am întâlnit Israelul (n.r.: Maccabi Haifa), ăștia au fost la Europene, la Mondiale... N-ai ce să le faci. E greu, dar creștem și noi.”

Jucătorii de la FCSB celebrează victoria cu Panathinaikos. Bogdan Mihail Stanciu (al doilea de la stânga la dreapta) a vorbit cu Libertatea despre provocările pe care le-a avut de înfruntat și în afara terenului.

Chemat să joace pentru Belgia, a preferat România

Component al naționalei României, Bogdan a evoluat anterior și pentru cea a Belgiei, țară în care se afla când a avut accidentul care l-a lăsat fără un picior. Spune că naționala „Diavolilor Roșii” a încercat să-l coopteze definitiv anterior, „dar inima... nu, nu există (râde). România. Am tot refuzat să-mi iau naționalitatea din pricina asta, să joc cu ai mei.”

Bogdan a aflat că există posibilitatea de a practica un sport și atunci când ești amputat de pe Instagram: „Nu prea îmi dădeam seama ce înseamnă viața fără un picior, aveam 35 de ani... am zis că am terminat. Și am avut un scaun cu rotile, am refuzat să-l iau acasă, l-am pitit în clinică. Și de acolo, cumva prin media – de fapt, cred că asta e cel mai important – l-am văzut pe un tip israelian pe Instagram care juca fotbal și mi-am zis: „Băi, de ce nu?” Și a fost și o oportunitate când, în aceeași clinică, am fost cu un tip din Belgia și tipul acela a aflat despre o echipă în Belgia, de fapt echipa națională a Belgiei, și așa am început antrenamentele de fapt cu ei. Dar este un parcurs destul de greu, pentru că îți trebuie oarecum o coordonare să alergi... e foarte greu. Și eram foarte slab, că am stat 3 luni în comă.”

FCSB - Panathinaikos, EAFF Conference League

„În România încă se mai arată cu degetul”

După accident, acomodarea pentru Bogdan cu noua sa viață a fost grea, mai ales psihic, așa cum ne-a spus și el. Explică însă că „am avut și parte de un sistem bine pus la punct în Belgia, adică am avut cea mai bună proteză, ceva bionic, un robot practic, te ajută foarte mult să mergi. Adică practic are un procesor care îți calculează fiecare pas și obstacol și și așa mai departe. Și te ajută foarte mult.”

Crede că mai sunt bariere în România, mai ales în ceea ce privește comportamentul oamenilor față de persoanele cu amputații. „Cred că încă se mai arată cu degetul. Și asta e dur. Cred că e cel mai dur. Cred că mai bine te-ai opri să-i zici: „Bravo, mă!” Și atât. Nu-mi da niciun covrig, nu zice: „Vai de el!”, că e... cred că e cel mai trist lucru. Mamă, când o aud pe aia cu „săracul”... Bre nene, muncesc 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, sunt inginer de mentenanță într-un hotel de 5 stele. Adică îmi câștig banii”.

O comunitate regăsită prin fotbal

Lazaros Marigos, unul dintre jucătorii celor de la Panathinaikos, ne-a explicat ce înseamnă un astfel de turneu, de ce este important și cât de dezvoltat este deja fotbalul pentru amputați în Grecia.

„Echipa națională a început să meargă la evenimente sportive prin 2017. Au trecut vreo patru sau cinci ani de când s-a dezvoltat mai mult la nivel de cluburi, iar acum există un campionat... un campionat național.”

Lazaros subliniază că sportul l-a ajutat și să cunoască oameni noi din comunitate pe care acum a ajuns să-i numească prieteni: „Este foarte important (n.r.: sportul), pentru că și ei au nevoie de fotbal în viața lor. De asemenea, (este important) pentru dizabilitatea lor și pentru a fi mai vizibili, să zicem, să apară mai mult la televizor și în media, astfel încât mai mulți oameni să vadă și să vină să joace acest sport.”

Material susținut de Betano.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: sport
ALTE ȘTIRI
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
MONDEN
Ilinca Vandici și Teo Trandafir | sursa foto: Kanal D
Exclusiv
16:58
Ce o „enervează” pe Teo Trandafir la Ilinca Vandici: „Niciodată n-am reușit să fiu așa”
Cleopatra Stratan si Edward
16:00
Cleopatra Stratan și Edward Sanda și-au cumpărat casă. Primele imagini cu locuința lor. „S-a îndeplinit visul nostru”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
BREAKING NEWS
17:31
PSD a votat în ședința de la Vila Lac să intre în Guvernul Luca Niculescu cu miniștri
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă
Analiză
12:08
Drumurile PSD merg spre guvernare. Lista cu primele nume de social-democrați la ministere SURSE
Ultimele știri
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
17:40
Kremlinul jubilează: primele contracte în baza acordului Trump - Putin privind motorina rusească vor fi semnate în „zilele următoare”
17:38
Noul avion NASA care ar putea deveni cel mai rapid din istorie. Ce viteză va atinge succesorul celebrului Blackbird
17:37
CET Grivița a intrat în insolvență, cu restanțe de peste 44,8 milioane de lei
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
Un bărbat care numără banii primiți. Pe imagine scrie DIrecția Națională Anticorupție
14:56
Șefii de la Permise Ilfov au fost filmați de procurorii DNA când numărau banii primiți din șpăgi
Femeie in maternitate
14:25
Proiectul de lege care schimbă regulile în maternități a fost adoptat: mamele vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice