Lecții de la EAFF Conference League, noua ligă de fotbal pentru amputați care s-a jucat la București: „În România încă se mai arată cu degetul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe 24 și 25 septembrie, la București, a avut loc ediția inagurală a EAFF Conference League, o nouă competiție europeană de fotbal dedicată persoanelor cu amputații. La baza sportivă FCSB, pe Drumul Leordeni 106, patru formații europene au fost prezente pentru a se lupta la trofeu.
Cuprins:
FCSB (România), Maccabi Haifa (Israel), Panathinaikos (Grecia) și Ayr United (Scoția) au disputat 3 meciuri de fiecare, la finalul cărora israelienii au ridicat trofeul deasupra capului, cu 9 puncte obținute, 12 goluri marcate și niciunul primit. Pe locul al doilea s-a aflat Ayr United, la egalitate de puncte cu FCSB (4 ambele), dar cu un golaveraj mai bun decât formația românească. Panathinaikos a încheiat pe ultima poziție, dar a oferit și cel mai frumos meci al competiției, cel de închidere, un 2-3 cu FCSB extrem de disputat.
Un sport în care e greu să numești învinșii
Însă, la fel ca în cazul unor sporturi precum baschetul în scaunul rulant, la final ai impresia că nu prea există învinși aici. Există învingători, cei care ridică trofeul deasupra capului la final, cei care se bucură poate un pic mai mult, dar după aproximativ o oră de joc, e greu să te uiți la oamenii de pe teren și să-l califici pe vreunul dintre ei drept „învins”.
Fotbalul dedicat persoanelor cu amputații este un sport destul de nou, Federația Europeană (EAFF) fiind fondată în urmă cu 11 ani, în 2015. De atunci, au fost organizate 3 turnee europene, a fost înființată și o Ligă a Campionilor și sportul a ajuns să numere peste 20 de echipe naționale implicate și mii de fotbaliști pe întregul continent. În România, Betano susține acest demers prin implicarea sa cu platforma „Imposibilul devine posibil”, dedicată incluziunii prin sport și creșterii vizibilității sportivilor cu dizabilități.
Libertatea a asistat la meciul de închidere al competiției, FCSB - Panathinaikos (3-2), și am vorbit apoi și cu doi dintre protagoniști, pentru a înțelege mai bine efortul depus de aceștia, nu doar partea vizibilă de la marginea terenului.
Micile momente, mai spectaculoase decât golurile
Pe gazon, FCSB s-a impus la capătul unei partide extrem de disputate, după ce a fost condusă de 2 ori, cu 0-1 și 1-2, grație mai ales unei evoluții excelente din partea lui Ștefan Dogaru. A fost prima victorie obținută de FCSB în turneu, după un egal cu Ayr United (1-1) și o înfrângere cu Maccabi Haifa (0-6).
Pe cât de spectaculoase au fost unele dintre goluri (inclusiv o reluare din lovitură liberă și una cu capul din partea grecilor), ceea ce ne-a rămas în minte la final au fost alte momente, ceva mai mici. Un fault făcut de un fotbalist de la FCSB în urma căruia primește cartonașul galben, dar înainte de asta e trimis de unul dintre colegi să-și ceară scuze, un moment în care un jucător aleargă cu disperare spre o minge pe care în mod clar nu o mai poate prinde și mai ales lipsa acută de injurii sau certuri. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă de fair-play total, sub încurajările celor aflați pe margine.
Deși echipa din România s-a impus cu 3-2, FCSB a terminat pe locul 3, despărțită de poziția de vicecampioni doar de golaveraj. Bogdan Mihail Stanciu, de la FCSB, ne-a explicat după meci: „Noi (n.r.: România) și în Liga Națiunilor anul trecut am bătut 7-0 pentru prima oară în istoria noastră. Acum nu prea a mers, ținând cont că am întâlnit Israelul (n.r.: Maccabi Haifa), ăștia au fost la Europene, la Mondiale... N-ai ce să le faci. E greu, dar creștem și noi.”
Chemat să joace pentru Belgia, a preferat România
Component al naționalei României, Bogdan a evoluat anterior și pentru cea a Belgiei, țară în care se afla când a avut accidentul care l-a lăsat fără un picior. Spune că naționala „Diavolilor Roșii” a încercat să-l coopteze definitiv anterior, „dar inima... nu, nu există (râde). România. Am tot refuzat să-mi iau naționalitatea din pricina asta, să joc cu ai mei.”
Bogdan a aflat că există posibilitatea de a practica un sport și atunci când ești amputat de pe Instagram: „Nu prea îmi dădeam seama ce înseamnă viața fără un picior, aveam 35 de ani... am zis că am terminat. Și am avut un scaun cu rotile, am refuzat să-l iau acasă, l-am pitit în clinică. Și de acolo, cumva prin media – de fapt, cred că asta e cel mai important – l-am văzut pe un tip israelian pe Instagram care juca fotbal și mi-am zis: „Băi, de ce nu?” Și a fost și o oportunitate când, în aceeași clinică, am fost cu un tip din Belgia și tipul acela a aflat despre o echipă în Belgia, de fapt echipa națională a Belgiei, și așa am început antrenamentele de fapt cu ei. Dar este un parcurs destul de greu, pentru că îți trebuie oarecum o coordonare să alergi... e foarte greu. Și eram foarte slab, că am stat 3 luni în comă.”
„În România încă se mai arată cu degetul”
După accident, acomodarea pentru Bogdan cu noua sa viață a fost grea, mai ales psihic, așa cum ne-a spus și el. Explică însă că „am avut și parte de un sistem bine pus la punct în Belgia, adică am avut cea mai bună proteză, ceva bionic, un robot practic, te ajută foarte mult să mergi. Adică practic are un procesor care îți calculează fiecare pas și obstacol și și așa mai departe. Și te ajută foarte mult.”
Crede că mai sunt bariere în România, mai ales în ceea ce privește comportamentul oamenilor față de persoanele cu amputații. „Cred că încă se mai arată cu degetul. Și asta e dur. Cred că e cel mai dur. Cred că mai bine te-ai opri să-i zici: „Bravo, mă!” Și atât. Nu-mi da niciun covrig, nu zice: „Vai de el!”, că e... cred că e cel mai trist lucru. Mamă, când o aud pe aia cu „săracul”... Bre nene, muncesc 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, sunt inginer de mentenanță într-un hotel de 5 stele. Adică îmi câștig banii”.
O comunitate regăsită prin fotbal
Lazaros Marigos, unul dintre jucătorii celor de la Panathinaikos, ne-a explicat ce înseamnă un astfel de turneu, de ce este important și cât de dezvoltat este deja fotbalul pentru amputați în Grecia.
„Echipa națională a început să meargă la evenimente sportive prin 2017. Au trecut vreo patru sau cinci ani de când s-a dezvoltat mai mult la nivel de cluburi, iar acum există un campionat... un campionat național.”
Lazaros subliniază că sportul l-a ajutat și să cunoască oameni noi din comunitate pe care acum a ajuns să-i numească prieteni: „Este foarte important (n.r.: sportul), pentru că și ei au nevoie de fotbal în viața lor. De asemenea, (este important) pentru dizabilitatea lor și pentru a fi mai vizibili, să zicem, să apară mai mult la televizor și în media, astfel încât mai mulți oameni să vadă și să vină să joace acest sport.”
Material susținut de Betano.
