Edi Iordănescu a fost sărbătorit cu tort în cantonamentul din Olanda / GALERIE FOTO&VIDEO

Comentează

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Edi Iordănescu, a împlinit, ieri, 37 de ani.Tehnicianul a fost sărbătorit în cantonamentul de la Hoenderloo (Olanda), acolo unde gorjenii se pregătesc pentru startul noului sezon, programat pe 11 iulie.Jucătorii și colegii din staff i-au oferit un tort lui Edi Iordănescu, iar acesta i-a cinstit cu câte un pahar de șampanie.VIDEO / Edi Iordănescu a fost sărbătorit în cantonament

Pandurii se află de duminică în Olanda, iar Edi Iordănescu programează câte două antrenamente zilnic, profitând și de faptul că temperaturile nu cresc mai mult de 20 de grade în această perioadă în zonă.  VIDEO / Imagini de la antrenamentele Pandurilor

Președintele Narcis Răducan se află și el în Olanda și intensifică negocierile pentru prelungirea contractelor cu anumiți jucători: ”Câţiva jucători din lot au terminat contractele şi cu cei care se poate renegocia, şi care au dovedit că pot juca la acest nivel, am demarat discuţiile. Este o prioritate aceea de a semna cu jucătorii care au confirmat deja şi care dorim să îi păstrăm în lot. Avem o strategie de a păstra jucătorii care au evoluat aici dar ne gândim şi la aducerea unor noi jucători, discutăm cu staff-ul pentru a vedea ce vom transfera. Preconizăm undeva la cinci-șase transferuri şi avem de unde alege. Ţinând cont de obiectivul pe care ni l-am propus, ne trebuie jucători de calitate, pentru că nu ne-a fost impus un obiectiv dar vrem să ridicăm puţin nivelul şi să ne calificăm în play-off. Sunt convins că vom aduce jucători de calitate. Jucătorii cu care negociem, unii chiar sunt foarte cunoscuţi dar sunt şi mai puţin cunoscuţi, însă cu un CV important în Europa”. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Calendar ortodox octombrie 2025 - Imagine cu o batrana care tine in brate o icoană ce o înfăţişează pe Sf Parascheva, în timpul pelerinajului de la Iaşi
08:01
În 1888, focul a mistuit paraclisul, dar moaștele au rămas neatinse. În 2026, peste 175.000 de pelerini se închină la Iași. Cine a fost Sfânta Parascheva și ce tradiții poartă
Drone de război
07:54
Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea privind o posibilă pătrundere a unor drone în spațiul aerian
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Cine este Dan Neculăescu
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
Ultimele știri
08:22
Anisia Gafton a născut. Primele imagini cu bebelușul ei și al lui Serghei. „Astăzi, inima mea este plină de recunoștință, emoție și fericire”
08:20
Prețul petrolului crește după atacul rebelilor houthi asupra companiei Saudi Aramco. Ce rol joacă exporturile de motorină ale Rusiei
08:19
Șoferul unui camion românesc a fost arestat pe loc în Franța, după ce vameșii au descărcat din 26 de paleți cu gresie
08:17
Mâncarea cu nume bizar care a cucerit România. Ce este „păturata pe crumpi” și de ce vin turiștii de la sute de kilometri pentru o porție
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Fistic gata de recoltat. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
08:05
Fructul rezistent la 40 de grade Celsius și secetă extremă care înlocuiește vița-de-vie: producția aduce profituri mari
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
bagaj cu  7 kilograme de canabis descoperit de polițiști la vama Nadlac-12-octombrie
07:50
Un tânăr de 21 de ani, care venea din Spania în România, a fost reținut la vama Nădlac, după ce polițiștii au văzut ce avea în bagaj
pelerinaj-sfanta-parascheva-2026 (10)
Analiză
07:00
Cine sunt oamenii de la coada Sfintei Parascheva și ce îi aduce la Iași: „Avem nevoie să nu ne purtăm singuri poverile”
Parizer de porc tăiat felii
06:40
Parizer de porc pe etichetă, dar nu și la analizele de laborator: Cum a transformat o fabrică porcul în pui
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?