Elveția - Costa Rica, meci din grupa E care se dispută la Nijni-Novgorod, are o favorită certă: reprezentantiva europeană. Costaricanii nu mai au nici o șansă de calificare.
Cuprins:
LIVETEXTDouă goluri în ultimele două minute au făcut ca meciul Elveția - Costa Rica să nu aibă învingător. Mai departe, în ”optimi” merg doar Elvețienii. La penalty-ul executat de Bryan Ruiz, mingea l-a lovit în spate pe portarul Sommer.
Elveția se poate califica chiar și cu o înfrângere, cu condiția ca Brazilia să învingă Serbia în celălalt meci al grupei. Dar europenii își doresc victoria, pentru a nu depinde de jocul rezultatelor. “Avem mai multă calitate și mai mult talent decât în trecut”, a declarat mijlocașul Gelson Fernandes.
”Felul în care am luptat împotriva Serbiei, când am câștigat cu un gol marcat în ultimul minut, după ce fuseserăm conduși cu 1-0, arată că am progresat. În trecut, n-am fi fost capabili de o asemenea revenire. Asta ne dă încredere că ne putem califica în optimile de finală”, a spus și Xherdan Shaqiri.
În tabăra adversară domnește resemnarea, potrivit pesei costaricane, care susține că atmosfera din lot s-a stricat, după ce înfrâgerea cu Brazilia (0-2), venită în prelungiri, a anulat orice șansă de calificare în optimi.
Elveția: Sommer - Lichtsteiner, Schär, Akanji, R. Rodriguez - Behrami, G. Xhaka - Shaqiri, Dzemaili, Zuber - Seferovic. Antrenor: Vladimir Petkovic
Costa Rica: Navas - Acosta, Gonzalez, O. Duarte - Gamboa, Borges, Guzman, Oviedo - B. Ruiz, Venegas - Urena. Antrenor: Oscar Ramirez
Arbitru: Clement Turpin (Franța)