Libertatea: Ce s-a întâmplat cu Steaua?
Emeric Ienei: După o partidă ca asta şi un scor aşa categoric, greu mai poţi răspunde. Totul pleacă de la faptul că avem prostul obicei ca după câteva rezultate bune să strigăm în gura mare că suntem cei mai tari, că suntem cei mai mari. Oficialii nu au avut măsură, au exagerat foarte mult. Chiar dacă s-au făcut nişte partide mai bune, ar fi trebuit să fi fost mai modeşti. Rezultatul s-a văzut. A venit o echipă de locul 12 şi ne-a arătat fotbal. Chiar dacă e din Germania, tot la mijlocul clasamentului se află. O echipă mare nu-şi permite să fie învinsă cu 5-1. M-a şocat rezultatul.
Se putea face ceva tactic pentru a evita acest rezultat ruşinos?
Trebuia să se facă ceva, că doar se ştia ce formaţie este Stuttgart. Am fost prea încrezători. Am evoluat cu trei fundaşi şi nu a ieşit bine. Chipciu a jucat unde a jucat şi nu a făcut-o cum trebuie. El poate suplini partea dreaptă bine aici, în campionat, nu în faţa unor echipe de valoare. Este o situaţie tare neplăcută. E normal să crezi în victorie, dar trebuie să şi faci ceva pentru asta. Nu sunt de ajuns doar tribunele pline.
Cuprins:
Credeţi că valoarea Stelei este supraevaluată?
Toţi oficialii Stelei au zis că echipa este prima în Europa. Întreb şi eu: unde suntem pe locul întâi? S-a crezut prea repede că avem o formaţie de valoare foarte bună. Ca să susţii aşa ceva trebuie şi rezultate. Să nu uităm că Molde a jucat cu noi cu echipa a doua, iar Copenhaga nu este o forţă şi cu toate astea a evoluat destul de bine în România. Stuttgart, care este pe locul 12 în Germania, a fost peste noi repriza a doua din tur. Nu am luat un punct acolo pentru că am jucat noi bine. Mai mult pentru că am avut noroc.
Ce trebuie schimbat pentru “finala” cu Copenhaga?
Nu poţi face mare lucru. Psihologic, trebuie lucrat cu băieţii pentru că tare îmi este teamă ca nu cumva să apară probleme şi în meciul cu Braşov din campionat. Nu ştiu ce aş putea să le zic ca să îi influenţez pozitiv. În Danemarca se poate arăta că partida cu Stuttgart a fost un accident. Dar trebuie recunoscut faptul că nu avem o echipă chiar aşa de valoroasă pe cât o vedeau unii. Suntem buni, dar nu aşa de buni.
Labbadia ne laudă
Bruno Labbadia, antrenorul lui Stuttgart, s-a declarat impresionat de reacţia Stelei la scorul de 0-4, de Arena Naţională şi de atmosfera creată de suporteri. “Steliştii nu au renunţat la luptă nici la 4-0 pentru noi. Au demonstrat caracter. În plus, le-am spus jucătorilor mei că rar vor mai vedea un asemenea stadion, cu un astfel de public”.
Evoluţia impresionată a lui Stuttgart se explică şi prin faptul că nemţii au stat bine în ghete, la propriu, pe gazonul prost de pe Arena Naţională Cotidianul Bild susţine că, în acest scop, staff-ul şvabilor a uns tălpile ghetelor fotbaliştilor cu petrol, pentru ca între crampoane să nu se adune pământ care i-ar fi făcut pe jucători să alunece şi să aibă dificultăţi în menţinerea echilibrului.
Deşi obişnuia să-şi desfiinţeze jucătorii după fiecare eşec sever, Gigi Becali a surprins la finalul partidei cu Stuttgart. “Am fost în vestiar după meci şi le-am spus băieţilor să nu mai fie supăraţi. Ăsta e fotbalul! Suntem pe primul loc în grupă, care e problema? Pe Reghecampf m-am dus şi l-am îmbrăţişat”, a declarat patronul Stelei.