Libertatea: Domnule Ienei, cu ce meci aţi compara partida?
Emeric Ienei: E o situaţie similară cu cea din 1989, când am întâlnit Danemarca, la Bucureşti, în joc decisiv. Practic, şi acum e tot o finală! Sper să ne bucurăm şi după întâlnirea cu Ungaria. Acest meci poate fi comparat şi cu finala Cupei Campionilor din 1986. Diseară, putem asista la naşterea unei noi generaţii de excepţie.
Se va impune România?
Depinde de forma jucătorilor, dar publicul trebuie să ajute şi el. Primele minute sunt extrem de importante. Dacă suporterii îşi vor suţine echipa şi nu vor începe să-i huiduie pe fotbalişti dacă nu le iese perfect totul, îi putem timora pe unguri.
Vorbeaţi de formă. În ce formă poate fi Marica, un fotbalist fară echipă?
Asta numai Piţurcă ştie. Dacă Ciprian va juca foarte bine, selecţionerul tricolorilor o să fie lăudat, dacă nu - o să fie criticat.
Dumneavoastră l-aţi fi selecţionat?
Da, l-aş fi chemat, pentru că e un jucător talentat şi muncitor. Eu aş începe cu el din primul minut! Ca să văd ce poate. Dacă nu dă randament, altul la rând.
Dar pe Mutu l-aţi fi chemat?
Adrian Mutu e un jucător de valoare, dar are o vârstă deja. Consider că încă poate ajuta România, dar doar dacă se comportă exemplar din toate punctele de vedere.
De-a lungul timpului, 13 fotbalişti n-au ţinut cont de rivalitatea istorică şi au îmbrăcat atât tricoul naţionalei României, cât şi pe cel al Ungariei: Avar, Baratky, Bodola, Kovacs I, Marosvari, Meszaros, Perenyi, Sarvari, Strock II, Szaniszlo II, Tanczos, Teleki, Tath III. Pe lângă aceştia, alţi maghiari au purtat tricoul României, dar n-au evoluat pentru Ungaria: Ienei, Dembrovschi, Bölöni şi Selymes. Vasile Miriuţă, în schimb, a jucat de nouă ori pentru maghiari, marcând şi un gol.