E adevărat că Iliev e extrem de religios sau e doar legendă?
Om mai credincios ca Iliev nu am mai întâlnit. De fapt, cred că e cel mai religios om pe care îl ştiu. Cine o să stea cu el în cameră la Steaua, o să fie ca în biserică. Aduce cu el toate crucile şi icoanele posibile şi are Biblia şi cărţi religioase, pe care le citeşte. Tatuajele pe care le are sunt tot cu teme religioase şi ţine posturile legale. Ce mai, omul e credincios!

Cum se va descurca la Steaua?
Am jucat cu el şi la ŢSKA şi la Craiova şi ştiu ce poate. Nu cred că va avea probleme la Steaua, pentru că şi la Craiova e aceeaşi presiune asupra jucătorilor. Şi acolo se vrea Cupa şi campionatul, an de an, chiar dacă nu prea s-a putut în ultimii ani. Se pare că Universitatea are probleme mari, dacă au lăsat un fotbalist ca Iliev să plece liber de contract.

0-335902-iliev.jpgTu l-ai adus la Craiova…
Iliev avusese oferte şi de la alte echipe din România, dar eu l-am propus la Craiova, am vorbit cu el şi l-am convins să vină la Universitatea. Am avut ochi, pentru că el a confirmat. A avut evoluţii foarte bune şi i-a cucerit pe suporterii olteni, despre care se ştie că sunt exigenţi. A ajuns chiar căpitanul Craiovei, ceea ce nu-i lucru uşor.

Despre noul rapidist Vidanov ce ne poţi spune?
Pe Pavel Vidanov, fundaşul care a venit la Rapid, nu îl ştiu prea bine. Când eram eu la ŢSKA, el era mic, era doar la tineret şi nu prindea echipa mare. Am înţeles că a „explodat” în ultimele două sezoane şi că era un jucător de bază al echipei, dar nu am jucat alături de el.

Acum te pregăteşti cu Chiajna pentru promovare şi nu pentru returul Ligii I.
Da, asta este, trebuie să ne conformăm. Oricum, situaţia la Chiajna e bună şi avem şanse foarte mari ca la anul să jucăm în prima ligă, deoarece suntem printre favoriţii la promovare. Era bine să ne pregătim acum pentru meciul cu Rapid, dar poate e mai bine aşa, ca să nu se spună că am ajuns în prima ligă nemeritat, fără muncă.

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
Playtech.ro
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Observatornews.ro
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
Știrileprotv.ro
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Orangesport.ro
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“