Un grup de români stabiliți în Franța au venit duminică la Centrul Media al FRF, din Orry-la-Ville, pentru a face poze și a lua autografe de la Dragoș Grigore și Nicolae Stanciu, jucători desemnați de Anghel Iordănescu să participe la conferința de presă.

Cei doi fotbaliști au răspuns cu amabilitate cererilor fanilor, care i-au așteptat în ploaie până au terminat întâlnirea cu jurnaliștii.

Suporterii s-au declarat nemulțumiți de modul în care sunt tratați de selecționerul Anghel Iordănescu. ”Am venit să-i susținem pe băieții noștri, care ne-au făcut mândri prin evoluția din meciul cu Franța. Suntem însă supărați pe Iordănescu, pentru că nu deschide antrenamentul să-i încurajăm pe tricolori. Ce-l costa să permită accesul fanilor la antrenamentul de sâmbătă?”, s-au întrebat retoric suporterii. 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.