EXCLUSIV / FRF stă din nou pe un butoi cu pulbere! A început procesul!

Comentează

La Judecătoria Sectorului 2 din București a fost programat astăzi primul termen al procesului intentat de adversarii lui Răzvan Burleanu privind validarea alegerilor de pe 5 martie. Magistrații au amânat luarea unei decizii, dând un alt termen, pentru săptămâna viitoare.Rivalii actualului șef de la ”Casa Fotbalului” susțin că alegerile n-au fost statutare și contestă rezultatul acestora, invocând patru încălcări de statut: - faptul că au votat Liceele cu Program Sportiv care n-aveau acest drept:- faptul că au votat reprezentanți ai unor cluburi aflate în insolvență;- faptul că, în urma numării voturilor a ieșit o contradicție (175 de voturi și 173 de persoane prezente în sală);- faptul că a votul lui Ioan Gligor, viceprimarului din Oșorhei (Bihor), care a votat, deși nu avea voie, recunoscând asta într-un interviu acordat pentru ”Libertatea” (AICI, interviul).Dacă instanța le va da dreptate contestatarilor, alegerile vor fi socotite nestaturate, iar rezultatul lor va deveni unul nul. Spre deosebire de procesul de suspedare al președintelui FRF, unde instanța a stabilit că nu este de competența Judecătoriei Sectorului 2 să judece cazul și l-a trimis la TAS (adversarii au făcut apel, care urmează să fie judecat), de această dată, instanța nu și-a mai declinat competența din simplul motiv că statutul FRF este aprobat de Tribunalul București. Astfel, instanțele civile au dreptul să judece această miză importantă. Ambele părți au, după decizia Judecătoriei, două căi de atac, la Tribunal și la Curtea de Apel.În cazul unor victorii din partea adversarilor, vor trebuie organizate noi alegeri, proces care ar urma să aibă loc în decurs de o lună. În acest timp, actualul președinte, Răzvan Burleanu, care nu este încă validat, va fi suspendat, iar FRF va fi condusă de către unul dintre cei doi vicepreședinți: Gino Iorgulescu, șeful LPF - la rândul lui nevalidat, sau de către Octavian Goga.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
19:15
Mega Image se confruntă cu probleme tehnice, la câteva zile după incidentul de securitate al grupului Ahold Delhaize
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
18:11
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
19:07
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
20:03
Reacția lui Dominic Fritz după ce PSD a anunțat că intră cu 11 miniștri în Guvernul Luca Niculescu
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:09
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Ultimele știri
20:54
Kremlinul a respins oficial armistițiul anunțat de Donald Trump, dar s-a plâns că ucrainenii au atacat miercuri două rafinării. Reacția Kievului
20:25
Pensiile vor fi indexate după doi ani, promite Florin Manole, propus de PSD ministrul Muncii în Guvernul Luca Niculescu: „Dacă nu primesc bani de majorare, plec”
20:29
O nouă țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. A fost emis mesaj RO-Alert
20:25
La 20 de ani, a cumpărat o casă cu două etaje în satul bunicii cu 9.000 de euro. Primu lucru renovat a costat cu o treime mai mult
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice