A marcat peste 300 de goluri în 19 ani de carieră, are în palmares 3 titluri de campion al Italiei, unu al Anglieişi o Copa Libertaores. Din 2012 a lăsat fotbalul şi s-a apucat de afaceri. Acesta este Hernan Crespo!
Fostul atacant argentinian a scris istorie în Serie A, dar a debutat în afaceri în România, la Rovinari. În urmă cu doi ani, Crespo a deschis în oraşul gorjean o companie profesională high-tech angajată în dezvoltarea şi producerea de sisteme video de supraveghere, securitate şi domotică. Precum în fotbal, primii paşi în afaceri au fost timizi.
Fabrica a fost amenajată într-o clădire aflată în umbra Complexului Energetic Oltenia, în zonă existând mai multe construcţii asemănătoare aflate într-un proces accentuat de degradare.
”Am început treaba cu aproximativ opt sau zece angajaţi”, confirmă debutul greoi, Roberto La Ferla, administratorul Geyvision LC.
Cu toate acestea, după doi ani de activitate, Crespo şi partenerii săi din “Cizmă“ au motive de bucurie.
”Compania noastră a deschis drumul în domeniu, la nivelul Uniunii Europene, fiind prima care se ocupă de producerea sau asamblarea camerelor de supraveghere video. Acum avem un număr de aproximativ 40 de angajaţi. Deşi nu vă pot oferi cifre, vă spun că totul merge bine, conform planului. Cred că Hernan Crespo e mulţumit”
Deşi nu a mai venit în România de la inaugurarea fabricii, Crespo e implicat în afacerea de la Rovinari: ”În această lună vom avea o întâlnire cu acţionarii noştri. E posibil să participe şi domnul Crespo”.