Fostul mijlocaş al Stelei se însoară! Prieteni din prejma actualului federal au cam pierdut numărul mariejelor lui Puşcas, care, conform unor surse, ar fi la a patra căsătorie.
Aleasa momentului se numeşte Elena Burlan, judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fericitul eveniment va avea loc pe 26 aprilie, prima săptămână după Paşte.
Cununia religioasă e programată la Biserica Visarion din Bucureşti, iar petrecerea, spectaculoasă depune mărturie personalul restaurantului, va avea loc la ”Voevodal”.
Cel mai ”vocal” mariaj al lui Marcel a fost cel cu Luminiţa Anghel (2000-2003). În timpul căsătoriei, cei doi au adoptat un băieţel, pe nume David.