Fiicele lui Ionel Ganea şi Victor Becali sunt invincibile la călărie

Comentează

Cei mai buni călăreţi şi cai la categoriile de vârstă copii, juniori şi tineret s-au duelat “la înălţime” în cadrul finalei Naţionalelor de sărituri peste obstacole. În total, 55 de cai au evoluat în cele patru zile de concurs de la baza hipică din cel mai vestic oraş al ţării. Pe lângă nivelul de dificultate, care a variat de la 90 la 120 de centimetri înălţime, caii şi călăreţii au avut de înfruntat şi canicula, în special în primele două zile. La categoria tineret a câştigat competiţia Alina Becali.
Au concurat cu Lancaster şi Nufăr
Fata celebrului impresar Victor Becali e campioană cu calul Lancaster, cei doi evoluând sub culorile clubului Felix Ţopescu. La juniori 16 ani, proaspătă campioană este nimeni alta decât Ioana, fiica fostului fotbalist Ionel Ganea, care a reprezentat clubul Felix Ţopescu pe calul Nufăr. Concursul de la Sânnicolau Mare a fost organizat de ACS Morisena Cenad şi Federaţia Ecvestră Română, având un fond de premiere în valoare de 15.000 de lei. Competiţia a fost ultima înaintea Campionatelor Balcanice de la Zagreb, care încep miercuri şi la care Morisena Cenad are un reprezentant, în persoana campionului Andrei Socol.

Acum trei ani, a căzut rău de pe cal

Ioana Ganea practică hipismul de la 10 ani. “Sportul e costisitor, dar noi o susţinem din toate puterile”, ne-a spus, mândră, Dana Ganea, mama Ioanei. Fata a continuat călăria, chiar dacă a avut parte şi de accidente. În 2008, la o demonstraţie de echitaţie, Ioana a avut o problemă cu Peggy, calul său. Acesta s-a speriat şi s-a ridicat în două picioare, aruncând-o din şa. Tatăl ei, Ionel, aflat în tribună, a alergat disperat spre ea, pentru a-i oferi primul ajutor. Intervenţia medicilor a fost promptă, iar Ioana a fost transportată la spital. A scăpat cu sperietura.

Când avea 10 ani, tatăl i-a cumpărat un cal

După ce a încercat mai multe sporturi, precum înotul, gimnastica ritmică, tenisul sau baletul, fiica lui Victor Becali a fost cucerită de hipism. Chiar dacă, la început, tatăl său nu a fost încântat, insistenţele şi dorinţa fetei l-au înduplecat să-i cumpere un cal. Aşa a ajuns Alina să încalece prima dată la vârsta de 10 ani. Fiica impresarului a câştigat mai multe trofee naţionale şi internaţionale, dar cele mai importante sunt titlurile naţionale pe care le-a obţinut încă de la 12 ani. Tatăl ei o susţine la concursuri, dar nu a încălecat niciodată un cal. Alina e singura fată a clanului Becali care face sport la modul serios.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
23:34
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
23:22
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză