”În România, calitatea jocului în teren a scăzut continuu pe parcurs ce ”spectacolul” s-a mutat pe marginea terenului, acolo unde antrenorii fac un ”circ” ieftin. La rândul lor, şi arbitrii, prin slaba lor pregătire, contribuie la acest show jenant”, ne-a declarat Angelo Niculescu.
Cei care greşesc, să se tragă de urechi!
Tehnicianul care a calificat naţionala României la CM 1970 şi în ”sferturile” CE 1972 a adăugat, cu umor: ”Propun să revoluţionăm fotbalul şi să nu mai jucăm cu arbitri. Să-i punem pe căpitanii celor două echipe să ”fluiere” ei. Să oprească meciul ori de câte ori văd infracţiuni şi să-i oblige pe jucătorii care greşesc să se tragă de urechi. Cred că, la finalul partidelor, fotbaliştii vor ieşi de pe teren fără urechi, iar ”arbitrii” într-una singură. Doar aşa putem deveni originali, poate o să ne copieze şi alţii”.
A calificat România la CM 1970
Antrenor emerit şi membru de onoare al FRF, Angelo Niculescu a pregătit echipa naţională în perioada 1967-73, timp în tricolorii s-au calificat la Cupa Mondială din Mexic 1970 şi au ajuns în sferturile de finală ale Campionatului European din 1972. Niculescu a antrenat şi echipele: Dinamo, CCA, Sportul Studenţesc, Politehnica Timişoara, SC Bacău şi Universitatea Cluj.