Conform site-ului Federaţiei Române de Fotbal, fetele pregătite de Irina Codrea au susţinut două meciuri de verificare contra selecţionatei similare a Moldovei la Vadul lui Vodă, în apropiere de Chişinău.

România s-a întors din Moldova neînvinsă, 2-1 şi 1-1 fiind rezultatele înregistrate de junioarele noastre. Mi-am dat încă o dată seama că avem multe fete talentate. Trebuie însă să mai căutăm. Sunt convinsă că putem descoperi şi alte jucătoare pentru echipa naţională. Şase – şapte fete din cele care au evoluat contra Moldovei au potenţial pentru a face în doi ani pasul spre naţionala U 17″, a declarat Irina Codrea, cea care se ocupă de destinele nou-înfiinţatului lot U 15.

La prima lor acţiune cu echipa naţională multe dintre fete au fost emoţionate.Pe unele le-am simţit timorate, reţinute. Apoi, după câteva antrenamente, şi-au revenit. Au o dăruire extraordinară, o pasiune rară, o dorinţă de a juca fotbal teribilă. Pot spune că prima acţiune a naţionalei U 15 a fost o reuşită. Drumul e însă lung. Continuitatea în fotbalul feminin depinde de mulţi factori. În primul rând de părinţi. Cele mai multe fete renunţă la fotbal din cauza părinţilor, care, la un moment dat, nu le mai lasă să vină la anrenamente. Soarta acestor fete depinde foarte mult şi de antrenor. Cu fetele nu lucrezi aşa cum o faci cu băieţii. Ele sunt mai sensibile, integrarea, comunicarea decurg altfel”, spune Irina Codrea.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Aceasta a ţinut să precizeze că naţionala U 15 a României va juca în toamnă o nouă „dublă” de verificare, de această dată în compania Slovaciei.

Irina Codrea a fost prezentă zilele trecute la Costineşti, acolo unde e în plină desfăşurare o primă tabără de selecţie pentru jucătoare de 12 şi 14 ani. Acţiunea face parte din Proiectul „Fotbal şi feminitate”, lansat de Federaţia Română de Fotbal. În perioada 24 iunie – 2 iulie, la Costineşti, se află 30 de fetiţe, selecţionate din 21 de judeţe. A doua acţiune va avea loc între 3 şi 10 iulie, tot la Costineşti. Am văzut fete foarte talentate. Ele vor fi urmărite în continuare”, a mai spus Irina Codrea.

Din sezonul viitor, fotbalul feminin românesc va bifa câteva premiere.Vom avea, pe lângă Superligă şi Liga I, o Ligă a II-a, care nu poate decât să vină în sprijinul tuturor. Vom avea, de asemenea, un campionat naţional rezervat echipelor U 14. E de bun augur după un sezon 2015 – 2016 foarte bun pentru fotbalul românesc”, a încheiat Irina Codrea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
FANATIK.RO
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI