De bucurie că Universitatea Craiova a repurtat un succes în războiul cu FRF, după ce Curtea de Apel a anulat şi a suspendat decizia de excludere provizorie dictată de CEx în 2011, în cazul “Ştiinţei”, mai mulţi fani ai Universităţii au venit pe Arena Naţională, la meciul România – Belgia (2-1), pentru a scanda împotriva şefului FRF, Mircea Sandu, poreclit “Naşu”. Ei au desfăşurat un banner cu mesajul “Pe toţi naşii i-aţi legat, doar pe unul l-aţi uitat”, au aprins o torţă şi au început să strige “DNA”, “DNA”. Stewarzii au intervenit în forţă şi au eliberat sectorul cu fani olteni, dar şi cu stelişti sau dinamovişti, uniţi în grupul “Honor et Patria”. “Mesajul nu incita la violenţă sau rasism. Dar reprezentanţii firmei de pază ne-au atacat în încercarea de a confisca pânza. Un stelist şi un dinamovist s-au ales cu capul spart. Am părăsit arena la pauză, în semn de protest. Au fost călcate în picioare, la propriu, şi femei! Solicităm organelor să ia măsuri pentru pedepsirea agresorilor”, au anunţat cei din Asociaţia Suporterilor Români. Oltenii au uitat de bătaie: ei sunt mulţumiţi cu decizia Curţii de Apel, care a anulat hotărârea Adunării Generale a FRF din 14 mai 2012, prin care s-a validat decizia de excludere provizorie luată de CEx în 20 iulie 2011! Deşi decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ea e executorie. În acest moment, Universitatea e membru asociat fondator cu drepturi depline al FRF.