Clubul Universităţii Craiova a postat, ieri, pe site-ul oficial, înţelegerile cu Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, jucători ce au fugit din cantonamentul "Ştiinţei" în urmă cu o lună şi care acum solicită să devină liberi de contract. Comunicatul grupării oltene este următorul:
În urma declaraţiilor unor oficiali ai Ligii Profesioniste de Fotbal în mass-media, care au susţinut că nu cunosc şi că nimeni nu a văzut contractele pe care jucătorii Găman şi Bărboianu le au cu FC Universitatea Craiova din sezonul viitor, clubul nostru aduce la cunoştinţa opiniei publice aceste contracte pe care jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu le au cu FC Universitatea Craiova începand cu data de 1 iulie 2011, pe o perioada de cinci sezoane.
Aceste contracte sunt înregistrate şi depuse la Liga Profesionistă de Fotbal, în termenii prevăzuţi de regulamentele sportive, la Departamentul Competiţii, fiind vizate de directorul departamentului, Mircea Cezar Ionescu.
Facem precizarea ca aceste contracte au fost depuse de clubul nostru şi la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor în dosarele celor doi jucători, care cer să devină liberi de contract în baza unor acorduri de reziliere de contract false".