”Generalul”, în paragină! Selecționerul Iordănescu și-a ”împrumutat” numele

Comentează

Stadionul ”Anghel Iordănescu”! Nu este o iniţiativă nouă de proiect, aşa cum s-ar putea crede, ci chiar există acestă arenă. Puţină lume ştie că vechiul şi în acelaşi timp noul selecţioner şi-a legat numele de stadionul din comuna Voluntari, încă de pe vremea când Generalul de 64 de ani făcea echipă de partid cu primarul Florin Pandele.E mult spus stadion. Pentru că nu este vorba despre baza cochetă pe care îşi dispută meciurile echipa locală din Liga a II-a, ci terenul aflat lângă secţia de Poliţie, denumit în trecut stadionul Central sau ”Plischi Dumitru”. Este o bază sportivă care se vede de la o poştă că a fost lăsată mult timp în paragină şi care acum este întreţinută la limită. Acolo se antrenează echipa lui Gică Hagi, Viitorul (!), şi se dispută meciuri de juniori. Gazonul este bun, există şi o imitaţie de tribună cu câteva zeci de scaune, iar ca vestiare sunt folosite nişte barăci-containere! Clădirea din spatele tribunei n-ar legătură cu baza.

Arhiva foto
Arhiva foto

Primăria Voluntari pretinde că are planuri mari, dar deocamdată doar pe hârtie, cu stadionul „Anghel Iordănescu”. Pe terenul actual se vrea a se construi în viitorul apropiat o arenă de Liga I, cu 7.000-8.000 de locuri, unde echipa ”Regelui”, exilată acum la Chiajna, să evolueze! Investiţia s-ar cifra în jurul sumei de 8 milioane de euro. În 2008, Primăria Voluntari se lăuda cu un megaproiect, de 80 de milioane de euro.

Până una, alta doar promisiuni. Nicio tabliţă sau altceva, nimic cu numele selecţionerului la intrarea în bază. Numai localnicii şi paznicul bazei ştiu că stadionul de pe strada Gheorghe Dincă se numeşte Anghel Iordănescu, aşa cum figurează, de altfel, la Federaţie. 

Arhiva foto

Alte stadioane care poartă numele unor foşti mari fotbalişti şi antrenori români
- stadionul "Nicolae Dobrin" (fostul Trivale - Piteşti  - capacitate 15.000 de locuri)- stadionul "Florea Dumitrache" (Dinamo II  - capacitate 1.500 de locuri)- stadionul "Ion Oblemenco" (Universitatea Craiova - capacitate 28.000 de locuri)- stadionul "Giuleşti - Valentin Stănescu" (Rapid Bucureşti  - capacitate 19.000 de locuri)- stadionul "Ilie Oană" (Petrolul Ploieşti  - capacitate 15.500 de locuri) - stadionul "Dan Păltinişanu" (Timişoara - capacitate 32.000 de locuri)- stadionul "Ladislau Boloni" (fostul ASA Târgu Mureş  - capacitate 15.000 de locuri)

”Tata Puiu”, validat ca selecționer plin până la Euro 2016

Comitetul Executiv al FRF a validat, luni, propunerea preşedintelui Răzvan Burleanu, cu privire la conducerea tehnică a naţionalei, astfel că funcţia de selecţioner a fost preluată de Anghel Iordănescu. Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea sunt ”secunzi”. Durata contractului ”Generalului” va fi până la finalul actualei campanii CE 2016. Selecţionerului, care îndeplindeşte şi funcţia de director tehnic FRF, i se va întocmi un contract separat, care urmează să fie validat. După 10 ani de la ultimul mandat pe banca României, ”Tata Puiu” se întoarce. Considerat cel mai bun antrenor român al secolului trecut, el a dus România în ”sferturile” CM 1994 și în ”optimile” CM 1998, calificând tricolori și la Euro 1996. Cu Steaua are 4 titluri, Supercupa Europei și a fost finalist al CEE, iar în Asia a obținut două Cupe ale Campionilor Asiei.

Rezilierea lui Piți nu s-a supus la vot

Cel mai fierbinte punct pe ordinea de zi a Comitetului Executiv de luni trebuia să fie rezilierea amiabilă a contractului fostului selecţioner, Victor Piţurcă. Potrivit contractului, Piţi trebuia să plătească daune de peste 1.000.000 de euro. Pentru că i-a reziliat astfel contractul fostului antrenor, Burleanu s-a ales şi cu o plângere penală făcută de Adrian Mititelu, şeful defunctei Universitatea Craiova. Burleanu nici n-a mai supus la vot această reziliere, deşi, în mod normal, membrii Comitetului Executiv trebuia să-şi dea girul în această speţă. S-a făcut o simplă informare şi atât.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj Dumitru Busna, un roman cautat pentru un jaf // Sigla Interpol Red-notice
08:10
Un român aflat pe lista „Red Notice” a Interpol a fost găsit pe un șantier din Marea Britanie: „Nu s-a întors nici măcar pentru a-și vedea copiii”
Protest fermieri Piata Victoriei - 15-septembrie-2026-Dumitru-Angelescu
06:42
47 de persoane au ajuns la Poliție după protestul fermierilor din Piața Victoriei
MONDEN
Phoebe Bridgers a apărut cu păr pe picioare și pete de transpirație la Festivalul de Film de la Veneția
09:36
Apariție neașteptată la Festivalul de Film de la Veneția. Celebra actriță nu și-a ascuns părul de pe picioare și nici petele de transpirație
Cheloo si Mihai Ban au primit biletul spre China la Asia Express 2026
09:30
Reacția lui Cheloo atunci când a câștigat imunitatea și biletul spre China, la „Asia Express” 2026. „Abia atunci am descoperit”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Ultimele știri
10:18
Ursula von der Leyen, discurs despre Starea Uniunii Europene: „O Europă mai capabilă ca niciodată să se apere”
10:13
Imagini emoționante cu Maluma și cel de-al doilea copil al său. Susana Gomez a născut un băiețel. Ce nume au ales pentru micuț
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
Exclusiv
10:00
Dosarul devalizării celei mai mari fabrici de contoare din România. Schimbare radicală în urma deciziei Tribunalului Timiș: „Nu merg la pușcărie, dar lasă deschisă calea despăgubirilor”
TRENDING
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Președintele companiei l-a concediat pe un angajat, ii da un plic alb, pe birou, in timp ce acesta semneaza actele
09:49
Ce a căutat președintele unei companii pe Google înainte să-și concedieze directorul financiar
Mașini sub Admiralty Arch, Londra, Anglia, transformat acum în hotelul Admiral’s Mess.
09:16
Clădirea istorică din Londra unde a locuit Winston Churchill și care l-a inspirat pe creatorul lui James Bond va deveni hotel de lux
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist de frontieră verifică actele unui șofer, noaptea, usa soferului este deschisă
06:24
Un șofer român a încercat să intre în țară cu o mașină cu numere de Irlanda, însă a fost dus direct la sediul de Poliție
Doi medici, costumati in halate cu bonete si masti, care opereaza in sala de operatie
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?