Asta după ce, miercuri, managerul echipei Farul Constanța a fost desemnat de Comisia Tehnică prima opţiune pentru postul rămas vacant după plecarea lui Edward Iordănescu.
„A fost o şedinţă a Comisiei Tehnice, procedura este aceeaşi dintotdeauna cu opţiunile celor care fac parte din Comisia Tehnică. Iar opţiunea numărul 1 este Gică Hagi. Sunt şi alţi antrenori, foşti selecţioneri, antrenori tineri, dar şi experimentaţi, dar nu pot să dau numele acum pentru că n-am contabilizat. V-am spus prima opţiune şi probabil că discuţiile aşa vor începe, cu prima opţiune”, a spus Mihai Stoichiță.
„Procedura se ştie pentru că la fel a fost şi înainte să vină Edi Iordănescu. Dacă vom întâmpina un refuz, nu poţi să ştii niciodată, atunci (n.r. – se va începe negocierile cu următorul antrenor de pe listă)… Dar eu sper ca Gică Hagi să accepte, pentru că prea mult a amânat. Eu cred că el poate fi şi o garanţie a reuşitei”, a continuat Mihai Stoichiță.
Momentul lui Hagi a fost mereu, pentru că el mereu a fost ofertat, nu ne ascundem. De 6-7 ani de când am venit eu la federaţie au fost aceste discuţii cu Gică
Șeful Comisiei Tehnice a FRF a menţionat că relaţia dintre preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi Gheorghe Hagi este una foarte bună.
„Gică Hagi e tânăr, are mulţi ani de acum încolo să antreneze. El gândeşte ceea ce vrea să facă, opţiunea este a lui, efectiv a lui. Opţiunea noastră, a Comisiei Tehnice, este el, prima opţiune. Din ce ştiu, este o plăcere pentru preşedintele FRF atunci când se întâlneşte cu Hagi. Şi chestia cred că e reciprocă. Ei s-au mai întâlnit… şi au discutat şi acum doi ani şi jumătate, când Gică a fost, tot aşa, prima opţiune. Relaţiile sunt foarte bune, colaborarea e foarte bună. Eu sper, dar să vedem ce spune Gică despre această opţiune. Sigur, va fi greu după Edi Iordănescu, pentru că el a plecat din postura de învingător”, a precizat Stoichiţă.
Întrebat dacă Gheorghe Hagi s-ar afla în conflict de interese ţinând cont că el este şi proprietarul clubului Farul Constanţa, directorul tehnic al FRF a răspuns: „Din ce ştiu eu, nu există un conflict de interese. Este doar o chestiune morală”.
Mihai Stoichiţă a mai dezvăluit în cele din urmă numele unor antrenori care se află pe lista posibililor selecţioneri, însă nu a dezvăluit ordinea acestora.
FOTO: Hepta
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a1cdb33660a7279f74e432d13e9239.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_665ef3afa0f4b6edca779346e4a4a4cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab8889c88ca02721a5966d79b1090596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_83a7b457363f0b7fe564efe9ce4c583d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7df33cbd4057ab783bccb1689789d878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_089f7b7fff622e94b292d5024413f7b4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_05b458ebd898672fb4fcff7d475c62d5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b4dab38bbf869d399089c6991c89f96d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1ccc2333c60a6c8376f7e0b529f43296.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_9652b78b50253d84242bc29f4afa1984.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_363d6b3caa9c8985ad2ad16b153301c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1686de98c9a9c2d4133bf7a1da28aa68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b0f0d5d850d56400c5c640a9672381f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dac16729484786599bbfddd1dc73ca6a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b8490a93f2199508e58dfa0c8b10c725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d66a9984f21286cc1e478d06769009bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_94420b4eaa86a819592e04ac23743432.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9ae5cdb2be7fc08da6e499ef41d2f738.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5f34668782e2d85f52dd8f4a584d75e7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_599f0800402eba545516bf5360961d4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_64d331fb4e094f4ae58b888ecd5b95c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_988c60365ece49572a143249656444ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/protest-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/marius-oprescu-primarul-movileni-toma-sorin-pe-scena-ziua-comunei-2026-sursa-facebook-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ana-beregoi-scandal-andreea-bostanica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/acasa-la-nutu-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_50869690891742c473922c7c9b429c1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a4d8183169d21d1accf9c1359d850898.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_1a04f7abe3a06d3325568766f4db84c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/darius-valcov-eliberat-inchisoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vacanta-rachel-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-4-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/un-bunic-milionar-cu-maserati-a-primit-o-amenda-uriasa--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1780499437797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tinos-insula-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cearsaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ochelarii-de-soare-pe-cap.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/amprente-digitale.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ploaie-grindina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/masini-furate-vandute-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/soferita-tir-moarta-accident-a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/crtea-constitutionala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilustratie-strada2-pensionari-tineri-in-parc--foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan--foto-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan2-id273892-inquam-photos-octav-ganea.jpg)
hurricane 24.07.2024, 19:23
a fost el jucator bun, dar ca antrenor o sa fie .................
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.