Gigi Becali, 61 de ani, patronul clubului de fotbal FCSB a anunțat, marți, că va ”umbla” la salarii fotbaliștilor, din cauză pandemie de coronavirus, care a întrerupt Liga 1.
Conform lui Gigi Becali toate salariile vor fi tăiate la jumătate, iar cine se împotrivește, să meargă ”la comisii”.
”Toată lumea, salariul la jumătate. Fotbalistul nu este și el om? Poate să stea și cu 700 de euro, ce, poate doar cu 15.000? Nu există nicio negociere, jumate din salariu și punct. Ca politică generală, nu doar la mine”, a decretat, la Pro X, Gigi Becali.
latifundiarul din Pipera a continuat: ”Dacă eu nu pot să țin, dar ceilalți. O să fie, probabil, unii jucători care o să zică că nu vor, nu vrei, la revedere, du-te la comisii”.
În ceea ce privește salariile pe care le primesc fotbaliștii de la FCSB, Gigi Becalai a dezvăluit: ”La mine sunt salarii de la 10.000 în sus. Deci, ai mei, o să câștige minim 5.000. Dacă ai 15.000, o să iei 7.000”.