Paula e acasă, la Braşov, urmărind Mondialul din Brazilia cu gândul la băieţelul ei (care se va naşte la finalul lunii februarie), dar şi la naţională, alături de care nu a putut fi în acest an: în prima fază, din cauza operaţiei la ligamentele încrucişate, iar în vară a aflat vestea emoţionantă că va deveni mamă.
Anul trecut, la Europene, pe 13 decembrie, portăriţa s-a accidentat grav, chiar în timpul partidei cu Croaţia, adversara de azi a României la CM din Brazilia. “Am amintiri neplăcute legate de acel meci, dar, pe de altă parte, sunt şi plăcute, pentru că a urmat medalia de bronz a fetelor. Mai mult, sunt şi însărcinată, este extraordinar”, a declarat Paula.
Sportiva, care vede meciurile pe laptop, a adăugat: “Toată lumea ştie ce poate România cu adevărat. Fetele au nevoie de încurajări. Am vorbit cu ele pe internet şi le-am transmis: «Hai, România!». Vreau ca ele să câştige!”.
Calificarea elevelor lui Radu Voina în “sferturi” e vitală, pentru că păstrează câştigătoarea în lupta pentru calificarea la Olimpiada de anul viitor. Dacă trec mai departe, româncele vor juca cu Norvegia sau cu Olanda.