Horia Tecău și coechipierul său, olandezul Jean-Julien Rojer, favoriți numărul 4, s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu a turneului de la Valencia, conform site-ului oficial al ATP, citat de Mediafax.Perechea Tecău/Rojer a învins cuplul Santiago Giraldo/Oliver Marach (Columbia/Austria) cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră și 10 minute.În turul următor, aceștia vor evolua împotriva învingătorilor din partida Eric Butorac/Raven Klaasen (SUA/Africa de Sud) - Austin Krajicek/Nicholas Monroe (SUA).Pentru calificarea în sferturile de finală, Tecău și Rojer și-au asigurat 11.860 de euro și 90 de puncte ATP.