Prezentat oficial sâmbătă în postul de antrenor principal al Stelei, Ilie Stan a declarat: “Sper să rezist cât mai mult şi să schimb echipa în bine. Mă bazez pe mine, pe jucători, pe stafful meu şi pe domnul Becali care mă sprijină necondiţionat”. Atât de mult se bazează Stan pe cuvântul patronului Stelei, încât nici nu a luat în discuţie latura financiară. “Pentru mine nu contează banii acum! Poate să-mi dea un leu! Banii vin, o să vină. Atunci când câştigi o să vină totul”, s-a mărginit să spună noul tehnician al roş-albaştrilor.
Patronul va decide cât îi dă
“Spartanul” Stan a fost completat de patronul Gigi Becali, la Realitatea TV: “Am bătut palma pentru un an, să ne ajute Dumnezeu şi cu asta, basta. Ilie Stan a spus că nu vrea nici un ban, că hotărăsc eu cât îi dau şi cât cred că merită. Dacă am acordat încredere atâtor antrenori, şi la străini, de ce nu i-aş acorda încredere unui om, unui stelist, care spune «Eu răspund! »? Nu mă interesează ce face, eu vreau rezultate!”. În ceea ce priveşte obiectivele stabilite pentru acest sezon, Ilie Stan a fost clar: “Îmi doresc foarte mult «primăvara europeană» şi nu în ultimul rând să ne apropiem de locurile fruntaşe. Pentru mine nu există locul cinci, opt, ci doar locul unu”.
“În momentul ăsta e posibil orice, chiar şi să revenim pe stadionul din Ghencea. Am înţeles că relaţiile sunt mai bune acum cu Ministerul Apărării, au început reparaţiile şi peste două-trei săptămâni stadionul va fi la fel ca înainte, chiar şi gazonul. Mă gândesc că şi cei din minister au în plan să revenim acolo, altfel de ce să-l mai facă acum”, a spus, la Sport.ro, Gigi Becali. Patronul Stelei a mai dezvăluit la gsp tv: “Puiu Iordănescu va fi manager general la Steaua. Şi atunci problema stadionului e ca şi rezolvată, vă daţi seama”.
Fostul antrenor al Stelei, Ronny Levy (foto), demis joi, după jocul cu AEK Limasol din Liga Europa, a rămas în Cipru. Tehnicianul israelian a semnat sâmbătă seara un contract pe doi ani cu Anorthosis Famagusta, urmând să încaseze un salariu de 250.000 € pe sezon.
Răducan este singurul care a rămas în noul staff sportiv al Stelei, după instalarea antrenorului Ilie Stan. “Nu sunt noul manager al Stelei, sunt în continuare director sportiv, deşi am preluat o parte din atribuţiile lui Meme Stoica (n.r. - fostul manager general al Stelei). Pregătirea şi studiile mele sunt de director sportiv. Nu aş avea experienţa necesară să conduc clubul pe plan financiar sau pe plan de marketing. Trebuie să ne apropiem mai mult şi de fostele glorii steliste, pentru că numai aşa vom fi mai puternici. Suferim la acest capitol. Trebuie să aducem şi fanii aproape de noi ”, a spus Răducan.