„Gicu Grozav are un litigiu cu Terek şi urmează o reziliere din justă cauză. Nu putem da multe informaţii, dar el se poate antrena şi poate semna cu orice club. El va primi un certificat provizoriu până se va lămuri totul şi poate juca pentru Dinamo, iar, când se va da verdictul, vom vedea ce va fi. În cazul în care decizia nu este favorabilă pentru el, atunci riscă o amendă şi o penalitate sportivă.

Contractul va fi pe şase luni, aşa am convenit cu Dinamo. Acum nu se pune problema banilor, dar, din vară, este o altă discuţie. În scurt timp va reveni la forma maximă. Trebuie un echilibru între ce valoare are Grozav şi ce poate oferi Dinamo, iar acum nu cred că îşi permite să îi ofere un salariu pe măsură. Vom vedea ce va fi din vară. M-aş bucura ca Dinamo să îi poată da un salariu bun lui Grozav şi el să continue.

Dinamo nu plăteşte nici un ban pentru acest transfer. Am avut mai multe oferte pentru el, au fost şi discuţii cu Steaua. De la Dinamo a fost singura ofertă concretă şi ne-am înţeles cu ei. Pentru Grozav a contat mult că poate ajunge iar la echipa naţională”, a declarat Marinescu, la Dolce Sport.

Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
PARTENERI - GSP.RO
Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Tânără româncă, ucisă fără milă în Italia. Elena a fost înjunghiată în apartamentul pe care abia îl închiriase, în Aosta
Observatornews.ro
Tânără româncă, ucisă fără milă în Italia. Elena a fost înjunghiată în apartamentul pe care abia îl închiriase, în Aosta
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Telekomsport
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)